cazul murgeanu:efectul loviturii preventive

Pentru moment, ma gandesc la câteva scenarii referitoare la „catalizatorul” apariţiei poveştii lui Razvan Murgeanu:
1.O „lovitură” liberală preventivă ce vizează conturarea unei ecuaţii electorale mai facile pentru PNL din punct de vedere al competiţiei pentru primăria Capitalei, în condiţiile în care viceprimarul PD este unul dintre cei mai buni oameni pe care PD îi are în aparatul administrativ ai Capitalei. Scenariul are totuşi deficienţe, având în vedere că Răzvan Murgeanu a evitat până acum cu consecvenţă să se înscrie într-o competiţie electorală în Capitală.
2.O mutare de imagine a PD, tot pe o direcţie anticipativă, pentru acoperirea unei vulnerabilităţi de imagine importante în contextul alegerilor europarlamentare.
Democraţii au preferat probabil strategia pierderilor minime în cazul Murgeanu, plasarea „anunţului” într-o perioadă în care publicul este mai puţin atent la evoluţiile politice asigurând totuşi un „control” mai bun al pagubelor de imagine decât în cazul în care ştirea „apărea” în momentul europarlamentarelor;
PD are astfel posibilitatea de a preveni un scandal mai mare în toamnă, putând în acelaşi timp, profita de un instrument de atac la adresa celorlate partide pe direcţia deconspirării, în campania pentru europarlamentare (totuşi o astfel de direcţie strategică în campanie depinde de „configuraţia” sancţiunii în cazul Murgeanu);

3.Desigur, peste toata comunicarea politica, viceprimarul poate fi simpla victima a unei ciocniri interne în PD, plecând de la posibile viziuni contradictorii asupra gestionarii problemei parcului Bordei. Dincolo de unitatea monolitică a poziţiei publice a democraţilor, problema Bordei şi amploarea sa mediatică a activat în mod sigur şi puncte de vedere contrare primarului general în ceea ce priveşte gestionarea crizei. Pe un astfel de fundal (care in politica poate fi intalnit la tot pasul) cineva a platit cuiva o polita....

Raman totusi la ideea ca "problema Murgeanu" este consecinta unei miscari preventive.

Oricum, cu ceva timp in urma ma intrebam de ce viceprimarul evita un test electoral, tinand cont ca prestatia sa administrativa este mai mult decat decenta...?

Uite d'asta !

IPP si BCS se "otevizează"

Două mari evenimente mediatice în presa de azi: IPP ne arata cat ne costa deplasarile in afara tarii ale parlamentarilor iar BCS vine si el tare din urma si ne arată care sunt politicienii cei mai frumoşi.

În primul rând doresc să cred ca mult mai mulţi decât mine cunosc faptul că, exceptand legiferarea, o alta misiune importantă a Parlamentului este lobby-ul extern. Poate de asta exista comisiile de prietenie cu diverse state...

Poate un "institut de politici publice" ar fi trebuit sa-mi deschida orizonturile cu o evaluare de substanţă a parlamentarismului românesc, care by the way produce legi pe bandă ca nicăieri, în loc să-şi aducă contributia la consolidarea paradigmei "parlamentul - consumator inutil de resurse publice".
Sau poate un astfel de institut ar fi trebuit să-mi arate ce anume şi ce nu s-a îndeplinit din proiectul de reformă a Parlamentului propus la investire de tănărul şef al Camerei Deputaţilor.

În al doilea rând, la cât de debusolat şi dezgustat de politică este electoratul nostru să marşezi pe o temă de cercetare, care explotează exact opinia lapidară a votantului mediu despre inutilitatea partidelor, mi se pare o contributie la antrenarea perceptiilor populare facile asupra rolului politicii. În plus, judecând critic sondajul BCS nu pot spune decât că încerc să disting dincolo de caracterul manipulativ al unei cercetări care-mi oferă la pachet aprecieri despre frumuseţea politicienilor şi prezidentiabilitatea lor. Oare dacă s-ar fi măsurat gradul în care publicul asociează oamenii politici cu un o anumită politică publică s-ar fi plictisit respondenţii ?

Sunt conştient că avem nevoie de notorietate ca de aer şi că lupta pentru spaţiul pe prima pagină este dură, dar cred că ce au facut oamenii aştia nu este mai departe de "fata de la pagina cinci"...
Cred că politica este un domeniu complicat şi plictisitor.
Dar pentru problema asta s-a inventat OTV-ul...
...Ralph, tu esti?

Ekstein Kovacs si politica mentinerii optiunilor deshise

Încep sa privesc cu atentie spre Peter Ekstein Kovacs.

Ultimul lui proiect de lege mi-a atras atentia dintr-un motiv simplu: este destinat României, nu românilor, nu maghiarilor (desi în publicul tinta al proiectului, romanii sunt majoritari).

Şi mi-am adus aminte se de declaraţiile lui Ekstein Kovacs de la momentul discutiilor pe legea ANI care faceau nota discordanta cu majoritatea discursurilor politice dedicate Agentiei.

Clar, direct, în favoarea ANI.

Si apoi mi-am dat seama că omul a votat împotriva suspendării lui Traian Băsescu, deşi a admis că preşedintele a avut grijă să deterioreze relaţia cu Uniunea.

Despre ce cred că poate fi vorba aici ? Despre o poziţionare de perspectiva, ce nu tinteste neaparat impunerea unei alternative imagologice la conducerea actuala a Uniunii, ci un proiect pentru traseul viitor al formaţiunii "patronate" de Marko Bela...

Conducerea Uniunii are probleme care cu greu pot fi tratate. Şi vizitele la DNA ale liderilor UDMR si ofensiva neobositilor radicali au slăbit suportul de care se bucură echipa lui Marko Bela din partea electoratului maghiar....

Poziţionarea electoratului Uniunii în problema referendumului nu a făcut decât să confirme că drumul pe care merg acum liderii UDMR nu are perspective...

Uniunea este în căutare de soluţii...

Moderat, putin revendicativ, discret etnocentrist, atent la agenda media şi la trendurile de opinie publică, realist în aprecierile fata de viitorul politic al unei formaţiuni care pentru a atinge cei 5% vital trebuie să-şi readune electoratul fragmentat, senatorul ar putea avea un răspuns pentru dilemele UDMR.

Deocamdată politica prudenta a opţiunilor deschise mi se pare alegerea strategică optimă...

...Dacă în recentele armaghedoane, semnate PIN, privind corupţia de la vârful Uniunii, nu ar fi fost menţionat în trecere şi Ekstein Kovacs aş fi început să-mi pun întrebări serioase în legătură cu sursa acelor informaţii...

Oare UDMR poate intra într-o alianţă ?

Una populară ? De ce nu ? În Europa europenilor clivajul este ideologic nu etnic.

O alianţă liberală ? De ce nu ? Hardcoreul liberal nu are fobii etnice şi valorizează toleranţa.

Speculaţii desigur...

Mecanism media - trucuri ieftine

O imagine face cât o mie de cuvinte pare să fie headlineul campaniei anti liberale gestionate de Românie Liberă.

Băieţii ştiu că o constructie meticulosă pe coordonatele astea, dublată şi de un mesaj corespunzator, poate avea un efect negativ important pentru imaginea omului politic respectiv. Şi atunci, dă-i în faţă...

Personal, cred ca un cotidian care se respecta nu procedează aşa. Utilizarea unor imagini in care omul politic este surpins în ipostaze dezagrabile mi se pare asimilabilă strategiei "fetei de la pagina 5". Un fel de tablodizare, în care cititorul este "capturat" nu prin calitatea argumentatiei ci prin imaginea care "plesneşte" retina.

Verdictul nu se mai întemeiază pe evaluarea critica a discursului politic, ci pe barfa de mahala complice cu impostura nevinovata a jurnalistului care se încântă când surprinde un involuntar deget în nas.

Eu cred într-o presă deşteaptă şi critică care îmi îndulceşte cafeaua de dimineaţă cu o investigaţie curajoasă şi îmi dezmorţeşte creierul cu un argument provocator.

În comparaţie cu imaginile astea, "băgăciunile" strategice ale lui Tal din Libertatea, de gen "Titus Steel se înscrie în PD", sunt niştei idei vii...

http://www.romanialibera.ro/a100847/emil-constantinescu-sri-si-sie-au-trecut-de-la-psd-la-pd.html

http://www.romanialibera.ro/a100843/olteanu-respinge-ideea-unei-fuziuni-pnl-pntcd-ap.html

razboiul preelectoral al pensiilor strategice

Gandidu/ma la jocul prezidential pe tema pensiilor incep sa cred ca inversunarea cu care se incapataneaza presedintele sa arate ca lupta contra "imposturii cresterii pensiilor" si riscurile ce şi le asumă, vizeaza un obiectiv mai consistent decat chestiunea punctuala in discutie...

Si tind sa cred ca ceea ce face acum este sa construiasca o ofensiva care sa contrabalaseze intreaga strategie a PSD si a PNL pentru europarlamentare...

De ce spun asta ?

Din cauze conjuncturale binecunoscute, liberalii si social-democrati vor adopta cam aceleasi repere strategice (desi si aici ar fi de punctat unele nuantari): masuri sociale consistente ca stimulent pentru mobilizarea electorala.
Ca unii vor dispune aceste masuri pe coordonate conflictuale (ofensiva impotriva guvernului) in timp ce ceilatii le vor plasmui intr-un registru consensual (ca produs "firesc" al "atentiei guvernamentale" fata de electorat), conteaza mai putin.
Ceea ce conteaza este deci ca o parte din "hardcore-ul" comunicational al celor doua formatiuni va fi concentrat pe acest palier.

Ceea ce urmareste presedintele este sa-şi consolidze discursul critic fata de acest gen de masuri (care nu sunt putine)...
ideea este ca presedintele isi pregateste scena pentru rolul de "politician onest" care are curajul de refuza pomenile electorale populiste daunatoare echilibrului macro...

De altfel, daca ne aducem aminte a dat mesaje foarte clare in sensul asta imediat dupa aderare cand atragea atentia guvernului sa nu pice in capcana pomenilor electorale...

Este un mesaj care trebuie sa recunoastem indica responsabilitate, viziune si curaj (elemente la fel de dezirabile la nivel de percepţie publică ca si "grija" guvernamentala fata de nevoile diferitelor segmente de electorat)...

În plus, este un mesaj care implica ceva mai putine riscuri decat suntem tentati sa credem (si aici rezonez cu argumentatia lui ion cristoiu de aseara). presedintele isi poate permite sa joace riscant cel putin pe anumite categorii defavorizate, pentru ca electoratul domniei sale nu mai este nici pe departe perdantul tranziţiei ci chiar dimpotriva (sa nu uitam totusi teoria celor doua Romanii)
ori un astfel de electorat este mai degraba stimulat de mesajul responsabil si curajos de care vb mai devreme...

Nu in ultimul rand trebuie tinut cont si de pd, care se afla intr-o situatie dificila din mai mult motive

1.PD are o problema de poziţionare la nivel de mesaj. Si asta pt ca incepe sa "bea din cupa amara" a Opozitiei.
spre deosebire de psd care are acces la usa din dos a guvernarii si poate plecand de aici sa ofere ceva actiuni electoratului sau, pd este "complet" in Opozitie deci nu poate decat sa critice Puterea. Ori abia aici apare tensiunea pentru ca Puterea ia niste masuri perfect dezirabile pe care PD nu prea poate sa le critice (de asta au si votat pentru pensii).

2.PD are o lista destul de subtire de vectori de comunicare in europarlamentare. Indiferent de cat de tanar si de dinamic este un personaj ca Monica Iacob Ridzi (de exemplu) nu are decat o capacitate limitatra de a interactiona cu electoratul si sa nu uitam ca este vorba totusi despre un examen electoral. Pentru mine discutia care a fost cu nominalizarea lui Frnunzaverde cap de lista la europarlamentare mi-a arata ca atunci cand e vorba de resurse umane PD devine captiv unor dileme serioase.

Deci dupa cum se vede obiectivele lui Traain Basescu depasesc simpla maculare a Guvernului...
Nu vreau sa spun ca declaratiile legate de promulgarea lg pensiilor nu sunt riscante, ci doar vreau sa subliniez ca provocarile pentru presedinte sunt mult mai dense decat pare la o prima vedere.
Prin urmare va juca pe masura.

A inceput campania.

Pentru sinea mea, asa, cred ca Traian Basescu revine la paradigma "celor doua Romanii". Intrebare: unde oare mai are loc PNL in jocul asta al "repolarizarii" ?

PSD spre luminita de la capatul tunelului

După faza cu referendumul dacă ar fi fost să recomand ceva PSD aş fi recomandat să-l respingă pe Băsescu, să rămână în Opoziţie şi să joace în continuare "subteran" cu Tăriceanu, în timp ce "la lumină" să preseze Executivul pentru adoptarea unor măsuri social-democrate.

Unul dintre argumentele pe care le-a aduceam atunci era că nu se putea ca în decurs de nici o lună de la conflictul cu Băsescu din timpul referendumului, PSD să joace cartea reconcilierii cu preşedintele, fără costuri consistente de credibilitate şi să intre la guvernare (într-un fel sau altul pe mâna lui Traian Băsescu). În al doilea rând spuneam că nu are rost să te consumi imagologic la guvernare când poţi "guverna" aproape la fel din Opoziţie presând din când în când în guvernul.

Acum când văd faza cu pensiile cu solicitarea pe care i-au adresat-o preşedintelui de a promulga legea sau când mă uit la jocul care-l fac pe educaţie , acceptă un pact naţional doar dacă sunt acceptate legile PSD în domeniu, pot să spun căîmi place cum joacă PSD. Cel puţin în contextul ăsta, care trebuie recunoscut, nu este unul dintre cele mai fericite pentru ei...

Se alternează pressingul pe guvern urmat de obţinerea politicii sociale (pensiile) cu mesajul de responsabilitate (noi nu ne băgăm în cearta lor dar îl somâm să aprobe legea) şi putere (noi ştim că e nevoie de un pact pe educaţie dar se va face în condiţiile noatre). E un joc bun zic eu.

În timpul astă se mai estompează memoria referendumului şi în toamnă mai vorbim.

Până atunci să aşteptăm confimarea sondajelor. Necruţătoarele sondaje...

Problema este că "submersiunea" PSD a fost aşa de profundă că le trebuie timp să se ridice iar artificiile comunicaţionale ori cât ori fi ele de şmechere ca să-şi producă efectele au nevoie tot de timp. "Vedem"...vorba lui Iliescu.

"Bordei issue"

Problema parcului Bordei mie mi se pare interesantă dintr-un singur punct de vedere: posibile efecte electorale ale subiectului asupra lui Traian Băsescu.

Ceea ce mă deranjează este că (şi asta mai ales după referendum) Traian Băsescu îşi permite inconsecvenţe majore (de neiertat pentru oricare alt politician) şi un joc riscant pe percepţie publică, conştient că armura sa de credibilitate îl protejează aproape perfect împotriva consecinţelor acestor acţiuni.

Pe un astfel de model de abordare încep să mă gândesc că preşedintele a ajuns să se creadă intangibil. Iar cel mai bun exemplu care pot să-l aduc în sensul ăsta este situaţia numirii reprezentantului preşedinţiei în CA al SRTV: după ce doi ani de zile în care predică libertatea TVR şi spune că nu numeşte pe nimeni niciodată să trimită acolo un politruc arogant şi fără nici un fel de expertiză în domeniu mi se pare prea mult.

De data asta însă "Bordei issue" are toate ingredientele unei probleme de imagine pentru preşedinte:

1.un subiect uşor de înţeles (cineva s-a ales cu ditamai proprietatea în buricul capitalei);

2.relevanţa maximă (problema poluării şi diminuarea locurilor verzi chiar îi deranjează pe bucureşteni);

3.potenţial jurnalistic: un afacerist suspect (costică costanda - un nume cu rezonanţe caragialieşti), o decizie administrativă neclară, o miză financiară consistentă;

4.nişte adeversari cu o credibilitate decentă pe dimensiunea administrativă (andrei chiliman şi marian vaghelie).

Deficienţă cea mai importantă a subiectului ar fi anvergura sa locală.

Sunt şanse mari ca Băsescu să fenteze şi de data asta decontul unor procente în încrederea publică. Dar cred că, pe termen lung, fiecare astfel de scandal are efectul său. Fiecare consecinţă imagologică de acest tip se contabilizează la pasivul de imagine al preşedintelui.

Mă gândesc că poate, măcar în logica asta, a acumulărilor cantitative, cineva, o dată, va plăti. Exact acolo unde doare cel mai tare: la imagine.

Până un alta, tot din perspectiva comunicării politice, sunt curios dacă se poate descoperi un subiect care lansat pe piaţa în condiţii optime să-i producă un deficit major de imagine preşedintelui.

Chiar, oare cum ar reacţiona acum "votantu' mediu" la un sexgate petrecut la Cotroceni ?

iliescu in parcul bordei - pulsiunea civismului

Ce cauta Iliescu în parcul Bordei ? Alaturi de Vanghelie....

Îmi vine greu să cred că cel mai mare om politic de dupa "revolutie" s-a dus lîngă primarul de la cinci, în mijlocul demonstranţilor pentru verdele Bucureştilor, doar pentru a da glas pulsiunii civice.

La fel de greu îmi este să cred că simplul fior al apropierii de "bobor" este catalizatorul suficient al mobilizării duminicale a unui politician de talia lui Iliescu.

Sau poate tocmai asta e problema ? Că "talia" este tot mai firava...

O fi avut misiune de la Geoană ? Să consolideze credibilitatea dimensiunii ecologiste a stângii autohtone în faţa asaltului retoric al patronului de la Steaua (de curând înfrăţit cu "verzii" lui Măgureanu şi Lificiu). Din nou mă îndoiesc.

Până la urmă trebuie sa dai ceva la schimb pentru susţinerea partidului.

Mai ales cand ştii că orice drum la Parchet în dosarul mineriadelor îi umple contul electoral lui Basescu cu suportul votanţilor dreptei "civico-'telectuale"... Mai ales cand la parchetul general se afla Kovesi...

Zic si eu...

Şi toate astea după ce PSD nu a scos un cuvant pentru fostul presedinte în timp ce presa "filoprezidenţiala" fremăta că Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul mineriadelor.

macovei in macedonia: despre cum se creaza "salvatorul"

Plecarea in macedonia pe post de consilier pe probleme anticoruptie a premierului Gruevski este o mişcare deşteapta de imagine pentru fostul ministru al Justiţiei. Macar din doua motive: sprijină conservarea imaginii de „luptător împotriva corupţiei” şi în acelaşi timp, fortifică portretul Monicăi Macovei prin consolidarea atributului de expert. Din punct de vedere al implicaţiilor politice asupra evoluţiei ulterioare a personajului, stagiul alături de premierul macedonean poate fi comparat cu perioada de „ranforsare” imagologică a lui Theodor Stolojan la Banca Mondială.
Cel mai important este că fostul ministru de justiţiei nu se consumă în dezbaterea politică internă, ci dimpotrivă are posibilitatea de a-şi consolida „mitul” şi de mai ales de a se reîntoarce la momentul oportun. Din acest moment, criticile vizând rezultatele lui Macovei în perioada mandatului său vor rămâne, cel puţin parţial, fără obiect.
În plus, în această perioadă Macovei poate continua să emită semnale periodice legate de progresele justiţiei din România. Pasul făcut de fostul şef al MJ contribuie decisiv la menţinerea lui Macovei în topul candidaţilor cu cele ai mari şanse de a ocupa o poziţie de conducere a unui guvern numit de Traian Băsescu după alegerile parlamentare din 2008. Sau poate chiar mai mult....

Interviul lui basescu: scurt tratat de maculare a adversarilor politici

Cred ca obiectivul ultimei aparitii a lui Basescu a fost macularea acţiunii Guvernului vizand cresterea pensiilor. Setul de măsuri sociale angajate de guvern, mai ales cresterea consistenta a pensiilor, poate produce un ecou pozitiv (desi pentru liberali efectele electorale sunt indoilenice), or Traian Băsescu a încercat să preîntâmpine capitalizarea unor puncte de imagine de către PNL.
Este dificil de crezut că preşedintele va refuza promulgarea legii, având în vedere că, dincolo de orice justificări, un astfel de gest păstrează un ridicat risc electoral.
Obiectivul său principal a fost să transforme o acţiune pozitivă a guvernului într-un semişec prin inducerea unor dubii şi prin accentuarea caracterului electoral al acţiunii.
Jocul lui Băsescu este totuşi riscant. Preşedintele se bucură într-adevăr de o credibilitate consistentă, însă deplasarea disputei cu guvernul pe un proiect de largă dezirabilitate publică poate genera perceptii negative. De altfel, reacţia (destul de slab mediatizată) a organizaţiilor pensionarilor indică faptul că jocul prezidenţial nu a fost primit foarte bine de publicul ţintă al acestei dezbateri.
Ceea ce, paradoxal, îi avantajează pe liberali este posibilitatea de a se asocia mai mult cu tema creşterii pensiilor în detrimentul PSD. PSD a fost cel mai important competitor pentru PNL pe acestă zonă de mesaj, ori amplificarea diputei dintre Guvern şi Preşedinte "periferizeaza" (din nou) implicarea social-democraţilor în creşterea pensiilor.

si eu cred ca tot discursul asta a lui Basescu mai are un castigator: presedintele Camerei (dar despre asta alta data)

In rest mai nimic....
PD e bun...
Grupul de la Cluj ramane dezirabil ....
Cei 322 sunt in continuarea malefici...

Ce m/a uimit a fost cinismul cu care l/a desfiintat pe Sasu...fostul sau coleg de partid. Cam asta este ....

tariceanu se schimba iar

Ia uitati niste fragmente de discurs ale premierului :

"Aşa ceva nu se poate! Bucureştiul nu poate să arate ca o ladă de gunoi! /.../ pentru că unii care sunt nesimţiţi, care îşi construiesc îşi aruncă toate gunoaiele de-a lungul drumurilor" - 05.07.07 de la (Discursul susţinut de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă de la Fundulea)

"Eu nu fac politică liberală?! Tâmpenie mai mare nu am auzit!"05.07.07(Discursul susţinut de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la acelasi INCDA de la Fundulea)

"Am venit cu capsa pusă şi am chemat aici toate autorităţile locale din judeţul Ilfov şi Garda de Mediu, să vedeţi ce o să fac cu ei. Prefer să îi destitui pe toţi, mai puţin pe primar care va plăti la alegeri. Nu pot să accept că unii sunt nesimţiţi şi aruncă gunoaie de-a lungul drumului, fără să fie luate măsuri" (Tăriceanu la Glina 05.07.07)

"Majorarea pensiilor nu este o măsură de stânga, cred că este cea mai mare inepţie pe care am putut să o aud în ultima vreme. Ce aţi vrea să facă un guvern liberal patru ani cât stă la guvernare? Să nu majoreze pensiile ca să nu fie cumva acuzat că ia măsuri de stânga? Este cea mai mare stupizenie care poate fi spusă în legătură cu politicile pe care orice guvern trebuie să le aibă în vedere" (Conferinta de presa dupa sedinta de guvern din 04.07.07)

consecventa constructiei ma face sa ma gandesc la regie...
cunosc discursul omului ...l/am urmarit prea mult timp ca sa nu remarc schimbarile ....stilul e direct, abraziv. o agresivitate populara usor de inteles de oricine
iar subtextul de la cap la coada pe o sg idee "eu le-o trag lor, nesimititilor". ...autoritatea formulata popular...

...in fine... poate doar era omul nervos ....desi repet e ceva schimbat ....
mie imi place ...dar oricum eu pot fi subiectiv

Uniunea Europeană: decădarea unui mit politic

Relevant pentru rolul pe care l-a jucat UE în imaginarul politic autohton este un raport al unui ONG care analizând campania pentru alegerile locale din 2004, evidenţia consistenţa mesajelor de campanie întemeiate pe conceptul de sat-comună-oras european. Pentru mult timp, Uniunea Europeană cu ale sale steluţele galbene pe fond albastru a indeplinit rolul celui mai puternic catalizator al dinamicii politice. Toate discursurile, plecând de la ultima primărie sătească până la înălţimea dealului Cotroceni se construiau prin raportare la mitul Uniunii Europene. Uniunii, invocată fie pentru a legitma un atac, fie un proiect, a oferit resurse pentru ore întregi de discursuri politice sensibilizând milioane de votanţi.
Ce se întâmplă însă cu "UE" după intregrare ? Descifrând coordonatele care ghidează evoluţia "UE" în prezent putem trage o singură concluzie: „UE” se demitizează. Construcţia lu' Robert Schuman se aşează pe alte coordonate în imaginarul mioritic, mitul Uniunii fiind consumat treptat în fiecare zi care se aşează peste 1 ianuarie 2007.

Primul factor care contribuie la demitizarea constructului comunitar este implicarea tot mai vizibilă a politicienilor europeni în politică nationala. Acest element, cumulat cu discursul partidelor vizând afilierea lor la familile politice europene, mai ales în contextul alegerilor europarlamentare, a contribuit la apariţia unei alte interpretări asupra politicienilor şi politicii din spaţiul Uniunii. Dacă până nu demult, oamenii politici din UE erau priviţi ca „purtători ai adevărului” fiind luati drept etalon al moralei si competentei in politica autohtona, românii au început să-şi dea seama din ce în ce mai bine că, de fapt, jocul politic european reproduce coordonatele luptei partinice de la nivel naţional. Acest lucru s-a văzut din nou o dată cu poziţionările politicienilor europeni pe tema crizei ce a precedat suspendarea preşedintelui şi pe urmă, pe perioada suspendării. Toate cele trei grupări din PE nu au făcut decât să dubleze poziţiile celor trei actori majori din conflictul intern, fiind relevante declaraţiile partizane ale lui Wilfried Martens (populari) Graham Watson (liberali) sau Poul Nyrup Rasmussen (socialişti). Ori, asocierea cu politicienii noştrii nu este nici pe departe măgulitoare pentru politicienii ce puratu la rever steluţele UE. Prin urmare, credibilitatea declaraţiilor unor lideri care până nu demult erau etalon pentru politica mioritică a început să se deterioreze. Scăderea credibilităţii politicienilor blocului comunitar a jucat un rol semnficativ în procesul „demitizării Uniunii”.

Al doilea element ţine de prestaţia clasei politice după ce a fost depăşit 1 ianuarie 2007. O dată traversat pragul critic, 1 ianuarie, liderii politici români au schimbat şi ei discret maniera de raportare la UE. Dacă până în prima zi a anului 2007 decidenţii politici autohtoni era tutelaţi de către Bruxelles, integrarea a adus o dată cu statul de membru cu drepturi egale şi puseul firesc de "mândrie naţională". Deşi decurgea mai degrabă din cauze subiective (scăparea de presiunea cursei contracronometru pentru îndeplinirea sarcinilor ce veneau de la Bruxelles sau pur şi simplu dorinţa de a da bine la "popor") discursul "îmbăţoşării" naţionale rostit sacadat mai ales de primul ministru când vorbea despre posibilitatea României de a se mişca şi independent de dorinţa Comisiei (în cazul taxei auto de exemplu) a mai sfărâmat ceva din mitul UE. Obişnuiţi cu politicieni umili în faţa exigenţilor evaluatorui europeni, românii au putut constata brusc (cu plăcere) că vremea subordonării totale a trecut, iar Românie nu mai este doar un aspirant nefericit ci chiar membru al selectului club.

Nu în ultimul rând, la fisurarea mitului a contribuit apetitul scăzut al populaţiei pentru informaţiile privind viaţa internă Uniunii. Cum era de aşteptat dezinteresul popular a fost dublat dezinteresul clasei politice pentru cristalizarea unui discurs pe o temă care nu oferea nici pe departe resursele de viozibilitate pe care le oferea de exemplu tradiţionala dispută "între palate". Şi aici intrăm deja în discuţia privind rolul mass-media în conturarea acestei teme, presă care judecând tema cu criteriile exigente ale tabloidelor avide de scandal a găsit "problema " complet lipsită de savoare mediatică. Prin urmare, vidul de informare nu numai că s-a conservat dar a găsit condiţile propice să se dezvolte. Distanţa dintre oameni şi realitatea europeană a început să se adâncească exact atunci când idealul aderării a luat expresia cotidianului. Acest fapt se vede cel mai bine în contextul pregătirilor de campanie pentru europarlamentare când invocarea necesităţii informării publicului despre tematica europeană îmbracă haina din ce în ce mai uzată, a unei simple poziţionări politice faţă de adversarul care abordează teme domestice. Dezinteresul relaxat a devenit poate cel mai important catalizator al decaderii mitului.

O dată cu momentul integrării lucrurile s-au schimbat radical, idealul ce alimenta imaginarul fiind înlocuit cu o realitate ce devora mitul. Creativi, politicienii au identificat repede construcţii comunicaţionale alternative cum sunt „strategia postaderare” sau „absorbţia fondurilor europene”. Toate însă sunt palide şi lipsite de savoarea mobilizatoare ce aureola mitul integării.
Cele trei repere despre care am vorbit mai sus vor contribui decisv la reaşezarea constructul comunitar în perceptia publicului, iar procesul va evolua din ce în ce mai clar pe următoarele două coordonate. În prim rând, declinul încrederii în politicienii şi instituţiile europene şi în cele din urmă punerea sub semnul întrebării chiar conceptului comunitar fenomen care va lua naştere sub acţiunea combinată a doi factori: comunicarea greoaie dintre elita poltica şi populaţie privind realităţile uniunii şi dinamizarea discursului eurosceptic. În al doilea rând, recursul tot mai puternic la protejarea identităţii naţionale prin raportare la spiritul comunitar.