cazul murgeanu:efectul loviturii preventive

Pentru moment, ma gandesc la câteva scenarii referitoare la „catalizatorul” apariţiei poveştii lui Razvan Murgeanu:
1.O „lovitură” liberală preventivă ce vizează conturarea unei ecuaţii electorale mai facile pentru PNL din punct de vedere al competiţiei pentru primăria Capitalei, în condiţiile în care viceprimarul PD este unul dintre cei mai buni oameni pe care PD îi are în aparatul administrativ ai Capitalei. Scenariul are totuşi deficienţe, având în vedere că Răzvan Murgeanu a evitat până acum cu consecvenţă să se înscrie într-o competiţie electorală în Capitală.
2.O mutare de imagine a PD, tot pe o direcţie anticipativă, pentru acoperirea unei vulnerabilităţi de imagine importante în contextul alegerilor europarlamentare.
Democraţii au preferat probabil strategia pierderilor minime în cazul Murgeanu, plasarea „anunţului” într-o perioadă în care publicul este mai puţin atent la evoluţiile politice asigurând totuşi un „control” mai bun al pagubelor de imagine decât în cazul în care ştirea „apărea” în momentul europarlamentarelor;
PD are astfel posibilitatea de a preveni un scandal mai mare în toamnă, putând în acelaşi timp, profita de un instrument de atac la adresa celorlate partide pe direcţia deconspirării, în campania pentru europarlamentare (totuşi o astfel de direcţie strategică în campanie depinde de „configuraţia” sancţiunii în cazul Murgeanu);

3.Desigur, peste toata comunicarea politica, viceprimarul poate fi simpla victima a unei ciocniri interne în PD, plecând de la posibile viziuni contradictorii asupra gestionarii problemei parcului Bordei. Dincolo de unitatea monolitică a poziţiei publice a democraţilor, problema Bordei şi amploarea sa mediatică a activat în mod sigur şi puncte de vedere contrare primarului general în ceea ce priveşte gestionarea crizei. Pe un astfel de fundal (care in politica poate fi intalnit la tot pasul) cineva a platit cuiva o polita....

Raman totusi la ideea ca "problema Murgeanu" este consecinta unei miscari preventive.

Oricum, cu ceva timp in urma ma intrebam de ce viceprimarul evita un test electoral, tinand cont ca prestatia sa administrativa este mai mult decat decenta...?

Uite d'asta !

IPP si BCS se "otevizează"

Două mari evenimente mediatice în presa de azi: IPP ne arata cat ne costa deplasarile in afara tarii ale parlamentarilor iar BCS vine si el tare din urma si ne arată care sunt politicienii cei mai frumoşi.

În primul rând doresc să cred ca mult mai mulţi decât mine cunosc faptul că, exceptand legiferarea, o alta misiune importantă a Parlamentului este lobby-ul extern. Poate de asta exista comisiile de prietenie cu diverse state...

Poate un "institut de politici publice" ar fi trebuit sa-mi deschida orizonturile cu o evaluare de substanţă a parlamentarismului românesc, care by the way produce legi pe bandă ca nicăieri, în loc să-şi aducă contributia la consolidarea paradigmei "parlamentul - consumator inutil de resurse publice".
Sau poate un astfel de institut ar fi trebuit să-mi arate ce anume şi ce nu s-a îndeplinit din proiectul de reformă a Parlamentului propus la investire de tănărul şef al Camerei Deputaţilor.

În al doilea rând, la cât de debusolat şi dezgustat de politică este electoratul nostru să marşezi pe o temă de cercetare, care explotează exact opinia lapidară a votantului mediu despre inutilitatea partidelor, mi se pare o contributie la antrenarea perceptiilor populare facile asupra rolului politicii. În plus, judecând critic sondajul BCS nu pot spune decât că încerc să disting dincolo de caracterul manipulativ al unei cercetări care-mi oferă la pachet aprecieri despre frumuseţea politicienilor şi prezidentiabilitatea lor. Oare dacă s-ar fi măsurat gradul în care publicul asociează oamenii politici cu un o anumită politică publică s-ar fi plictisit respondenţii ?

Sunt conştient că avem nevoie de notorietate ca de aer şi că lupta pentru spaţiul pe prima pagină este dură, dar cred că ce au facut oamenii aştia nu este mai departe de "fata de la pagina cinci"...
Cred că politica este un domeniu complicat şi plictisitor.
Dar pentru problema asta s-a inventat OTV-ul...
...Ralph, tu esti?

Ekstein Kovacs si politica mentinerii optiunilor deshise

Încep sa privesc cu atentie spre Peter Ekstein Kovacs.

Ultimul lui proiect de lege mi-a atras atentia dintr-un motiv simplu: este destinat României, nu românilor, nu maghiarilor (desi în publicul tinta al proiectului, romanii sunt majoritari).

Şi mi-am adus aminte se de declaraţiile lui Ekstein Kovacs de la momentul discutiilor pe legea ANI care faceau nota discordanta cu majoritatea discursurilor politice dedicate Agentiei.

Clar, direct, în favoarea ANI.

Si apoi mi-am dat seama că omul a votat împotriva suspendării lui Traian Băsescu, deşi a admis că preşedintele a avut grijă să deterioreze relaţia cu Uniunea.

Despre ce cred că poate fi vorba aici ? Despre o poziţionare de perspectiva, ce nu tinteste neaparat impunerea unei alternative imagologice la conducerea actuala a Uniunii, ci un proiect pentru traseul viitor al formaţiunii "patronate" de Marko Bela...

Conducerea Uniunii are probleme care cu greu pot fi tratate. Şi vizitele la DNA ale liderilor UDMR si ofensiva neobositilor radicali au slăbit suportul de care se bucură echipa lui Marko Bela din partea electoratului maghiar....

Poziţionarea electoratului Uniunii în problema referendumului nu a făcut decât să confirme că drumul pe care merg acum liderii UDMR nu are perspective...

Uniunea este în căutare de soluţii...

Moderat, putin revendicativ, discret etnocentrist, atent la agenda media şi la trendurile de opinie publică, realist în aprecierile fata de viitorul politic al unei formaţiuni care pentru a atinge cei 5% vital trebuie să-şi readune electoratul fragmentat, senatorul ar putea avea un răspuns pentru dilemele UDMR.

Deocamdată politica prudenta a opţiunilor deschise mi se pare alegerea strategică optimă...

...Dacă în recentele armaghedoane, semnate PIN, privind corupţia de la vârful Uniunii, nu ar fi fost menţionat în trecere şi Ekstein Kovacs aş fi început să-mi pun întrebări serioase în legătură cu sursa acelor informaţii...

Oare UDMR poate intra într-o alianţă ?

Una populară ? De ce nu ? În Europa europenilor clivajul este ideologic nu etnic.

O alianţă liberală ? De ce nu ? Hardcoreul liberal nu are fobii etnice şi valorizează toleranţa.

Speculaţii desigur...

Mecanism media - trucuri ieftine

O imagine face cât o mie de cuvinte pare să fie headlineul campaniei anti liberale gestionate de Românie Liberă.

Băieţii ştiu că o constructie meticulosă pe coordonatele astea, dublată şi de un mesaj corespunzator, poate avea un efect negativ important pentru imaginea omului politic respectiv. Şi atunci, dă-i în faţă...

Personal, cred ca un cotidian care se respecta nu procedează aşa. Utilizarea unor imagini in care omul politic este surpins în ipostaze dezagrabile mi se pare asimilabilă strategiei "fetei de la pagina 5". Un fel de tablodizare, în care cititorul este "capturat" nu prin calitatea argumentatiei ci prin imaginea care "plesneşte" retina.

Verdictul nu se mai întemeiază pe evaluarea critica a discursului politic, ci pe barfa de mahala complice cu impostura nevinovata a jurnalistului care se încântă când surprinde un involuntar deget în nas.

Eu cred într-o presă deşteaptă şi critică care îmi îndulceşte cafeaua de dimineaţă cu o investigaţie curajoasă şi îmi dezmorţeşte creierul cu un argument provocator.

În comparaţie cu imaginile astea, "băgăciunile" strategice ale lui Tal din Libertatea, de gen "Titus Steel se înscrie în PD", sunt niştei idei vii...

http://www.romanialibera.ro/a100847/emil-constantinescu-sri-si-sie-au-trecut-de-la-psd-la-pd.html

http://www.romanialibera.ro/a100843/olteanu-respinge-ideea-unei-fuziuni-pnl-pntcd-ap.html

razboiul preelectoral al pensiilor strategice

Gandidu/ma la jocul prezidential pe tema pensiilor incep sa cred ca inversunarea cu care se incapataneaza presedintele sa arate ca lupta contra "imposturii cresterii pensiilor" si riscurile ce şi le asumă, vizeaza un obiectiv mai consistent decat chestiunea punctuala in discutie...

Si tind sa cred ca ceea ce face acum este sa construiasca o ofensiva care sa contrabalaseze intreaga strategie a PSD si a PNL pentru europarlamentare...

De ce spun asta ?

Din cauze conjuncturale binecunoscute, liberalii si social-democrati vor adopta cam aceleasi repere strategice (desi si aici ar fi de punctat unele nuantari): masuri sociale consistente ca stimulent pentru mobilizarea electorala.
Ca unii vor dispune aceste masuri pe coordonate conflictuale (ofensiva impotriva guvernului) in timp ce ceilatii le vor plasmui intr-un registru consensual (ca produs "firesc" al "atentiei guvernamentale" fata de electorat), conteaza mai putin.
Ceea ce conteaza este deci ca o parte din "hardcore-ul" comunicational al celor doua formatiuni va fi concentrat pe acest palier.

Ceea ce urmareste presedintele este sa-şi consolidze discursul critic fata de acest gen de masuri (care nu sunt putine)...
ideea este ca presedintele isi pregateste scena pentru rolul de "politician onest" care are curajul de refuza pomenile electorale populiste daunatoare echilibrului macro...

De altfel, daca ne aducem aminte a dat mesaje foarte clare in sensul asta imediat dupa aderare cand atragea atentia guvernului sa nu pice in capcana pomenilor electorale...

Este un mesaj care trebuie sa recunoastem indica responsabilitate, viziune si curaj (elemente la fel de dezirabile la nivel de percepţie publică ca si "grija" guvernamentala fata de nevoile diferitelor segmente de electorat)...

În plus, este un mesaj care implica ceva mai putine riscuri decat suntem tentati sa credem (si aici rezonez cu argumentatia lui ion cristoiu de aseara). presedintele isi poate permite sa joace riscant cel putin pe anumite categorii defavorizate, pentru ca electoratul domniei sale nu mai este nici pe departe perdantul tranziţiei ci chiar dimpotriva (sa nu uitam totusi teoria celor doua Romanii)
ori un astfel de electorat este mai degraba stimulat de mesajul responsabil si curajos de care vb mai devreme...

Nu in ultimul rand trebuie tinut cont si de pd, care se afla intr-o situatie dificila din mai mult motive

1.PD are o problema de poziţionare la nivel de mesaj. Si asta pt ca incepe sa "bea din cupa amara" a Opozitiei.
spre deosebire de psd care are acces la usa din dos a guvernarii si poate plecand de aici sa ofere ceva actiuni electoratului sau, pd este "complet" in Opozitie deci nu poate decat sa critice Puterea. Ori abia aici apare tensiunea pentru ca Puterea ia niste masuri perfect dezirabile pe care PD nu prea poate sa le critice (de asta au si votat pentru pensii).

2.PD are o lista destul de subtire de vectori de comunicare in europarlamentare. Indiferent de cat de tanar si de dinamic este un personaj ca Monica Iacob Ridzi (de exemplu) nu are decat o capacitate limitatra de a interactiona cu electoratul si sa nu uitam ca este vorba totusi despre un examen electoral. Pentru mine discutia care a fost cu nominalizarea lui Frnunzaverde cap de lista la europarlamentare mi-a arata ca atunci cand e vorba de resurse umane PD devine captiv unor dileme serioase.

Deci dupa cum se vede obiectivele lui Traain Basescu depasesc simpla maculare a Guvernului...
Nu vreau sa spun ca declaratiile legate de promulgarea lg pensiilor nu sunt riscante, ci doar vreau sa subliniez ca provocarile pentru presedinte sunt mult mai dense decat pare la o prima vedere.
Prin urmare va juca pe masura.

A inceput campania.

Pentru sinea mea, asa, cred ca Traian Basescu revine la paradigma "celor doua Romanii". Intrebare: unde oare mai are loc PNL in jocul asta al "repolarizarii" ?

PSD spre luminita de la capatul tunelului

După faza cu referendumul dacă ar fi fost să recomand ceva PSD aş fi recomandat să-l respingă pe Băsescu, să rămână în Opoziţie şi să joace în continuare "subteran" cu Tăriceanu, în timp ce "la lumină" să preseze Executivul pentru adoptarea unor măsuri social-democrate.

Unul dintre argumentele pe care le-a aduceam atunci era că nu se putea ca în decurs de nici o lună de la conflictul cu Băsescu din timpul referendumului, PSD să joace cartea reconcilierii cu preşedintele, fără costuri consistente de credibilitate şi să intre la guvernare (într-un fel sau altul pe mâna lui Traian Băsescu). În al doilea rând spuneam că nu are rost să te consumi imagologic la guvernare când poţi "guverna" aproape la fel din Opoziţie presând din când în când în guvernul.

Acum când văd faza cu pensiile cu solicitarea pe care i-au adresat-o preşedintelui de a promulga legea sau când mă uit la jocul care-l fac pe educaţie , acceptă un pact naţional doar dacă sunt acceptate legile PSD în domeniu, pot să spun căîmi place cum joacă PSD. Cel puţin în contextul ăsta, care trebuie recunoscut, nu este unul dintre cele mai fericite pentru ei...

Se alternează pressingul pe guvern urmat de obţinerea politicii sociale (pensiile) cu mesajul de responsabilitate (noi nu ne băgăm în cearta lor dar îl somâm să aprobe legea) şi putere (noi ştim că e nevoie de un pact pe educaţie dar se va face în condiţiile noatre). E un joc bun zic eu.

În timpul astă se mai estompează memoria referendumului şi în toamnă mai vorbim.

Până atunci să aşteptăm confimarea sondajelor. Necruţătoarele sondaje...

Problema este că "submersiunea" PSD a fost aşa de profundă că le trebuie timp să se ridice iar artificiile comunicaţionale ori cât ori fi ele de şmechere ca să-şi producă efectele au nevoie tot de timp. "Vedem"...vorba lui Iliescu.

"Bordei issue"

Problema parcului Bordei mie mi se pare interesantă dintr-un singur punct de vedere: posibile efecte electorale ale subiectului asupra lui Traian Băsescu.

Ceea ce mă deranjează este că (şi asta mai ales după referendum) Traian Băsescu îşi permite inconsecvenţe majore (de neiertat pentru oricare alt politician) şi un joc riscant pe percepţie publică, conştient că armura sa de credibilitate îl protejează aproape perfect împotriva consecinţelor acestor acţiuni.

Pe un astfel de model de abordare încep să mă gândesc că preşedintele a ajuns să se creadă intangibil. Iar cel mai bun exemplu care pot să-l aduc în sensul ăsta este situaţia numirii reprezentantului preşedinţiei în CA al SRTV: după ce doi ani de zile în care predică libertatea TVR şi spune că nu numeşte pe nimeni niciodată să trimită acolo un politruc arogant şi fără nici un fel de expertiză în domeniu mi se pare prea mult.

De data asta însă "Bordei issue" are toate ingredientele unei probleme de imagine pentru preşedinte:

1.un subiect uşor de înţeles (cineva s-a ales cu ditamai proprietatea în buricul capitalei);

2.relevanţa maximă (problema poluării şi diminuarea locurilor verzi chiar îi deranjează pe bucureşteni);

3.potenţial jurnalistic: un afacerist suspect (costică costanda - un nume cu rezonanţe caragialieşti), o decizie administrativă neclară, o miză financiară consistentă;

4.nişte adeversari cu o credibilitate decentă pe dimensiunea administrativă (andrei chiliman şi marian vaghelie).

Deficienţă cea mai importantă a subiectului ar fi anvergura sa locală.

Sunt şanse mari ca Băsescu să fenteze şi de data asta decontul unor procente în încrederea publică. Dar cred că, pe termen lung, fiecare astfel de scandal are efectul său. Fiecare consecinţă imagologică de acest tip se contabilizează la pasivul de imagine al preşedintelui.

Mă gândesc că poate, măcar în logica asta, a acumulărilor cantitative, cineva, o dată, va plăti. Exact acolo unde doare cel mai tare: la imagine.

Până un alta, tot din perspectiva comunicării politice, sunt curios dacă se poate descoperi un subiect care lansat pe piaţa în condiţii optime să-i producă un deficit major de imagine preşedintelui.

Chiar, oare cum ar reacţiona acum "votantu' mediu" la un sexgate petrecut la Cotroceni ?

iliescu in parcul bordei - pulsiunea civismului

Ce cauta Iliescu în parcul Bordei ? Alaturi de Vanghelie....

Îmi vine greu să cred că cel mai mare om politic de dupa "revolutie" s-a dus lîngă primarul de la cinci, în mijlocul demonstranţilor pentru verdele Bucureştilor, doar pentru a da glas pulsiunii civice.

La fel de greu îmi este să cred că simplul fior al apropierii de "bobor" este catalizatorul suficient al mobilizării duminicale a unui politician de talia lui Iliescu.

Sau poate tocmai asta e problema ? Că "talia" este tot mai firava...

O fi avut misiune de la Geoană ? Să consolideze credibilitatea dimensiunii ecologiste a stângii autohtone în faţa asaltului retoric al patronului de la Steaua (de curând înfrăţit cu "verzii" lui Măgureanu şi Lificiu). Din nou mă îndoiesc.

Până la urmă trebuie sa dai ceva la schimb pentru susţinerea partidului.

Mai ales cand ştii că orice drum la Parchet în dosarul mineriadelor îi umple contul electoral lui Basescu cu suportul votanţilor dreptei "civico-'telectuale"... Mai ales cand la parchetul general se afla Kovesi...

Zic si eu...

Şi toate astea după ce PSD nu a scos un cuvant pentru fostul presedinte în timp ce presa "filoprezidenţiala" fremăta că Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul mineriadelor.

macovei in macedonia: despre cum se creaza "salvatorul"

Plecarea in macedonia pe post de consilier pe probleme anticoruptie a premierului Gruevski este o mişcare deşteapta de imagine pentru fostul ministru al Justiţiei. Macar din doua motive: sprijină conservarea imaginii de „luptător împotriva corupţiei” şi în acelaşi timp, fortifică portretul Monicăi Macovei prin consolidarea atributului de expert. Din punct de vedere al implicaţiilor politice asupra evoluţiei ulterioare a personajului, stagiul alături de premierul macedonean poate fi comparat cu perioada de „ranforsare” imagologică a lui Theodor Stolojan la Banca Mondială.
Cel mai important este că fostul ministru de justiţiei nu se consumă în dezbaterea politică internă, ci dimpotrivă are posibilitatea de a-şi consolida „mitul” şi de mai ales de a se reîntoarce la momentul oportun. Din acest moment, criticile vizând rezultatele lui Macovei în perioada mandatului său vor rămâne, cel puţin parţial, fără obiect.
În plus, în această perioadă Macovei poate continua să emită semnale periodice legate de progresele justiţiei din România. Pasul făcut de fostul şef al MJ contribuie decisiv la menţinerea lui Macovei în topul candidaţilor cu cele ai mari şanse de a ocupa o poziţie de conducere a unui guvern numit de Traian Băsescu după alegerile parlamentare din 2008. Sau poate chiar mai mult....

Interviul lui basescu: scurt tratat de maculare a adversarilor politici

Cred ca obiectivul ultimei aparitii a lui Basescu a fost macularea acţiunii Guvernului vizand cresterea pensiilor. Setul de măsuri sociale angajate de guvern, mai ales cresterea consistenta a pensiilor, poate produce un ecou pozitiv (desi pentru liberali efectele electorale sunt indoilenice), or Traian Băsescu a încercat să preîntâmpine capitalizarea unor puncte de imagine de către PNL.
Este dificil de crezut că preşedintele va refuza promulgarea legii, având în vedere că, dincolo de orice justificări, un astfel de gest păstrează un ridicat risc electoral.
Obiectivul său principal a fost să transforme o acţiune pozitivă a guvernului într-un semişec prin inducerea unor dubii şi prin accentuarea caracterului electoral al acţiunii.
Jocul lui Băsescu este totuşi riscant. Preşedintele se bucură într-adevăr de o credibilitate consistentă, însă deplasarea disputei cu guvernul pe un proiect de largă dezirabilitate publică poate genera perceptii negative. De altfel, reacţia (destul de slab mediatizată) a organizaţiilor pensionarilor indică faptul că jocul prezidenţial nu a fost primit foarte bine de publicul ţintă al acestei dezbateri.
Ceea ce, paradoxal, îi avantajează pe liberali este posibilitatea de a se asocia mai mult cu tema creşterii pensiilor în detrimentul PSD. PSD a fost cel mai important competitor pentru PNL pe acestă zonă de mesaj, ori amplificarea diputei dintre Guvern şi Preşedinte "periferizeaza" (din nou) implicarea social-democraţilor în creşterea pensiilor.

si eu cred ca tot discursul asta a lui Basescu mai are un castigator: presedintele Camerei (dar despre asta alta data)

In rest mai nimic....
PD e bun...
Grupul de la Cluj ramane dezirabil ....
Cei 322 sunt in continuarea malefici...

Ce m/a uimit a fost cinismul cu care l/a desfiintat pe Sasu...fostul sau coleg de partid. Cam asta este ....

tariceanu se schimba iar

Ia uitati niste fragmente de discurs ale premierului :

"Aşa ceva nu se poate! Bucureştiul nu poate să arate ca o ladă de gunoi! /.../ pentru că unii care sunt nesimţiţi, care îşi construiesc îşi aruncă toate gunoaiele de-a lungul drumurilor" - 05.07.07 de la (Discursul susţinut de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă de la Fundulea)

"Eu nu fac politică liberală?! Tâmpenie mai mare nu am auzit!"05.07.07(Discursul susţinut de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la acelasi INCDA de la Fundulea)

"Am venit cu capsa pusă şi am chemat aici toate autorităţile locale din judeţul Ilfov şi Garda de Mediu, să vedeţi ce o să fac cu ei. Prefer să îi destitui pe toţi, mai puţin pe primar care va plăti la alegeri. Nu pot să accept că unii sunt nesimţiţi şi aruncă gunoaie de-a lungul drumului, fără să fie luate măsuri" (Tăriceanu la Glina 05.07.07)

"Majorarea pensiilor nu este o măsură de stânga, cred că este cea mai mare inepţie pe care am putut să o aud în ultima vreme. Ce aţi vrea să facă un guvern liberal patru ani cât stă la guvernare? Să nu majoreze pensiile ca să nu fie cumva acuzat că ia măsuri de stânga? Este cea mai mare stupizenie care poate fi spusă în legătură cu politicile pe care orice guvern trebuie să le aibă în vedere" (Conferinta de presa dupa sedinta de guvern din 04.07.07)

consecventa constructiei ma face sa ma gandesc la regie...
cunosc discursul omului ...l/am urmarit prea mult timp ca sa nu remarc schimbarile ....stilul e direct, abraziv. o agresivitate populara usor de inteles de oricine
iar subtextul de la cap la coada pe o sg idee "eu le-o trag lor, nesimititilor". ...autoritatea formulata popular...

...in fine... poate doar era omul nervos ....desi repet e ceva schimbat ....
mie imi place ...dar oricum eu pot fi subiectiv

Uniunea Europeană: decădarea unui mit politic

Relevant pentru rolul pe care l-a jucat UE în imaginarul politic autohton este un raport al unui ONG care analizând campania pentru alegerile locale din 2004, evidenţia consistenţa mesajelor de campanie întemeiate pe conceptul de sat-comună-oras european. Pentru mult timp, Uniunea Europeană cu ale sale steluţele galbene pe fond albastru a indeplinit rolul celui mai puternic catalizator al dinamicii politice. Toate discursurile, plecând de la ultima primărie sătească până la înălţimea dealului Cotroceni se construiau prin raportare la mitul Uniunii Europene. Uniunii, invocată fie pentru a legitma un atac, fie un proiect, a oferit resurse pentru ore întregi de discursuri politice sensibilizând milioane de votanţi.
Ce se întâmplă însă cu "UE" după intregrare ? Descifrând coordonatele care ghidează evoluţia "UE" în prezent putem trage o singură concluzie: „UE” se demitizează. Construcţia lu' Robert Schuman se aşează pe alte coordonate în imaginarul mioritic, mitul Uniunii fiind consumat treptat în fiecare zi care se aşează peste 1 ianuarie 2007.

Primul factor care contribuie la demitizarea constructului comunitar este implicarea tot mai vizibilă a politicienilor europeni în politică nationala. Acest element, cumulat cu discursul partidelor vizând afilierea lor la familile politice europene, mai ales în contextul alegerilor europarlamentare, a contribuit la apariţia unei alte interpretări asupra politicienilor şi politicii din spaţiul Uniunii. Dacă până nu demult, oamenii politici din UE erau priviţi ca „purtători ai adevărului” fiind luati drept etalon al moralei si competentei in politica autohtona, românii au început să-şi dea seama din ce în ce mai bine că, de fapt, jocul politic european reproduce coordonatele luptei partinice de la nivel naţional. Acest lucru s-a văzut din nou o dată cu poziţionările politicienilor europeni pe tema crizei ce a precedat suspendarea preşedintelui şi pe urmă, pe perioada suspendării. Toate cele trei grupări din PE nu au făcut decât să dubleze poziţiile celor trei actori majori din conflictul intern, fiind relevante declaraţiile partizane ale lui Wilfried Martens (populari) Graham Watson (liberali) sau Poul Nyrup Rasmussen (socialişti). Ori, asocierea cu politicienii noştrii nu este nici pe departe măgulitoare pentru politicienii ce puratu la rever steluţele UE. Prin urmare, credibilitatea declaraţiilor unor lideri care până nu demult erau etalon pentru politica mioritică a început să se deterioreze. Scăderea credibilităţii politicienilor blocului comunitar a jucat un rol semnficativ în procesul „demitizării Uniunii”.

Al doilea element ţine de prestaţia clasei politice după ce a fost depăşit 1 ianuarie 2007. O dată traversat pragul critic, 1 ianuarie, liderii politici români au schimbat şi ei discret maniera de raportare la UE. Dacă până în prima zi a anului 2007 decidenţii politici autohtoni era tutelaţi de către Bruxelles, integrarea a adus o dată cu statul de membru cu drepturi egale şi puseul firesc de "mândrie naţională". Deşi decurgea mai degrabă din cauze subiective (scăparea de presiunea cursei contracronometru pentru îndeplinirea sarcinilor ce veneau de la Bruxelles sau pur şi simplu dorinţa de a da bine la "popor") discursul "îmbăţoşării" naţionale rostit sacadat mai ales de primul ministru când vorbea despre posibilitatea României de a se mişca şi independent de dorinţa Comisiei (în cazul taxei auto de exemplu) a mai sfărâmat ceva din mitul UE. Obişnuiţi cu politicieni umili în faţa exigenţilor evaluatorui europeni, românii au putut constata brusc (cu plăcere) că vremea subordonării totale a trecut, iar Românie nu mai este doar un aspirant nefericit ci chiar membru al selectului club.

Nu în ultimul rând, la fisurarea mitului a contribuit apetitul scăzut al populaţiei pentru informaţiile privind viaţa internă Uniunii. Cum era de aşteptat dezinteresul popular a fost dublat dezinteresul clasei politice pentru cristalizarea unui discurs pe o temă care nu oferea nici pe departe resursele de viozibilitate pe care le oferea de exemplu tradiţionala dispută "între palate". Şi aici intrăm deja în discuţia privind rolul mass-media în conturarea acestei teme, presă care judecând tema cu criteriile exigente ale tabloidelor avide de scandal a găsit "problema " complet lipsită de savoare mediatică. Prin urmare, vidul de informare nu numai că s-a conservat dar a găsit condiţile propice să se dezvolte. Distanţa dintre oameni şi realitatea europeană a început să se adâncească exact atunci când idealul aderării a luat expresia cotidianului. Acest fapt se vede cel mai bine în contextul pregătirilor de campanie pentru europarlamentare când invocarea necesităţii informării publicului despre tematica europeană îmbracă haina din ce în ce mai uzată, a unei simple poziţionări politice faţă de adversarul care abordează teme domestice. Dezinteresul relaxat a devenit poate cel mai important catalizator al decaderii mitului.

O dată cu momentul integrării lucrurile s-au schimbat radical, idealul ce alimenta imaginarul fiind înlocuit cu o realitate ce devora mitul. Creativi, politicienii au identificat repede construcţii comunicaţionale alternative cum sunt „strategia postaderare” sau „absorbţia fondurilor europene”. Toate însă sunt palide şi lipsite de savoarea mobilizatoare ce aureola mitul integării.
Cele trei repere despre care am vorbit mai sus vor contribui decisv la reaşezarea constructul comunitar în perceptia publicului, iar procesul va evolua din ce în ce mai clar pe următoarele două coordonate. În prim rând, declinul încrederii în politicienii şi instituţiile europene şi în cele din urmă punerea sub semnul întrebării chiar conceptului comunitar fenomen care va lua naştere sub acţiunea combinată a doi factori: comunicarea greoaie dintre elita poltica şi populaţie privind realităţile uniunii şi dinamizarea discursului eurosceptic. În al doilea rând, recursul tot mai puternic la protejarea identităţii naţionale prin raportare la spiritul comunitar.

Noutati de pe frontul anticoruptie

Pot fi remarcate două aspecte de noutate în legătură cu vizita DNA la sediul Curţii de Conturi: agresivitatea crescută a instituţiei conduse de Daniel Morar şi comunicarea fragmentată dintre Parchet şi Departamentul Naţional Anticorupţie.Ambele sugerează vulnerabilităţi ale masinii de luptă conduse cu discretie de Traian Băsescu pentru a castiga războiul politic.


Nu trebuie exclus din vedere efectul psihologic „tonifiant” pe care haloul pozitiv de imagine în care presa prezintă DNA îl are asupra angajaţilor şi conducerii instituţiei. Aflaţi sub „protecţia” prezidenţială, protejaţi consecvent de la nivelul UE, dispunând de un halou de imagine aproape impenetrabil, procurorii DNA beneficiază în mod clar de un climat favorabil pentru acţiunile lor care se poate astfel uşor materializa în abuzuri. O dată consolidată, o astfel de autopercepţie la nivelul anagajaţilor DNA este greu de modificat şi nu este exclus ca pe termen lung să asistăm la apariţia în presă a unui flux de informaţii focalizate pe greşelile şi abuzurile instituţiei conduse de Daniel Morar. Efectul va fi unul negativ pentru justiţie şi pentru desfăşurarea luptei anticorupţie, ţinând cont că va legitima demersuri punitive din partea adversarilor lui Traian Băsescu.

Deşi „Ziua” dezvoltă cu uşurinţă încadrări jurnalistice manipulative, merită totuşi reţinută lipsa de comunicare dintre DNA şi Parchet. Nu este exclus să existe o anumită rivalitate între procuroul general şi şeful DNA în ceea ce priveşte relaţia „privilegiată” de comunicare cu şeful statului.Desi scenariul este speculativ apariatia unei competiţii pentru simpatia prezidenţială intre DNA şi Parchet fisurează armata de procurori condusă informal de şeful statului.



„Ascendentul” de care dipune DNA raportat la celalte instituţii reprezintă acum cel mai importnat factor de agresiune la adresa autorităţii primului-ministru. Discuţia pe care premierul a avut-o cu şeful Comisiei Europene despre acţiunile procurorilor demonstrează resursele limitate de care dispune seful guvernului pentru a asigura protecţia propiaţilor săi în faţa ofensivei justiţiei.

Apariţia unor fisuri în aparatul de război prezidenţial poate fi folosită de liberali pentru a schimba la nivel de percepţie publică grila de lectură pe care publicul o are pentru campania anticorupţie.

Închiderea Arpechim - liberalii intra în tranşee

Dincolo de apelurile la responsabilitate ale oamenilor politici, dincolo de strîngerile de mână şi invitaţiile reciproce la consens şi dincolo de explicaţiile din cadrul talk-show-urilor politica este reductibilă la un singur reper: banii. Foarte mulţi bani investiţi în campanii electorale. Bani care apoi trebuie să se reîntoarcă mai mulţi în buzunarele celor care i-au dat cu generozitate pentru ca aceştia, cu aceeaşi generiozitate, să-i pună din nou la dispoziţia partidului.

Ce reprezintă de fapt un ciclu de guvernare ? Perioada dintre două tururi de alegeri în care se produc banii pentru partid.

Anunţul privind închiderea Rafinăriei Arpechim "pentru reglementarea siguranţei unor instalaţii ce intră sub incidenţa legilor europene " (un mesaj aproape perfect din punct de vedere comunicaţional), apare exact în toiul discuţiilor despre configuraţia noului guvern. Şi seamănă teribil de bine cu o lovitură prin care se securizează rezervele financiare ale PNL pentru perioada lungă de Opoziţie.

Închiderea celei mai importnate rafinării care procesează petrolul principalului concurent al Rompetrol, rafinărie care asigură 14% din necesarul de combustibil de pe piaţă este un dar de la Divinitate pentru firma condusă de Dinu Patriciu. Este ceea ce directorii de la Rompetrol numesc, în rapoartele lor pretenţioase trimise Consiliului de Administraţie în fiecare dimineaţă, "fereastră de oportunitate". Adică o oportunitate de piaţă care oferă o poziţie superioară unei firme în raport cu competitorii săi.
Practic, piaţa Rompetrol tocmai a crescut cu 7% procente (presupunând că cele 14 procente sunt împărţite egal cu Lukoil al treilea jucător pe această piaţa alături de Petrom şi Rompetrol).

Nu întâmplător ştirea a fost lansată în în eter de pe trustul Realitatea. Trustul care aduce la lumină zilei atacurile directe sau indirecte ale Preşedinţiei către primul ministru.

Mă îndoiesc că liberalii sunt atât de naivi să nu fi bănuit scandalul pe care-l pe care-l generează o asemena acţiune. Mă îndoiesc că rapoartele Gărzii de mediu sunt un morman de falsuri şi că nu există nici cea mai mică problemă la rafinărie. Nu nu cred asta. Nu cred pentru că asta ar înseamna o acţiune rudimentară asimilabilă loviturilor care se dădeau în anii '90. Acum suntem în 2007.
Nu, în mod sigur există ceva. Ceva ce a fost transformat într-o "fereastră de oportunitate" pentru un partid care pentru multă vreme de acum încolo nu va mai avea acces la guvernare. Pentru un partid care trebuie să plătească deplasările liderilor săi în teritoriu, sau în străinătate, care trebuie să-şi întreţină fundaţiile, care trebuie să-şi achite chiria la sedii, care trebuie să-şi organizeze şcolile de vară.
Un partid cu nimic deosebit de restul partidelor.

PNL se pregăteşte să intre în tranşee, pentru un război lung şi dificil. Iar în tranşee ca să rezişti îţi trebuie în primul rând resurse.

Noul Basescu mai aproape de Dumnezeu

Parea destul de putin probabil în 2004 că politicianul cu discurs dinamic şi inovator, expert în utilizarea guerillei digitale pentru promovarea ardeiului iute va ajunge să insereze în mesajele sale publice linkuri către Divinitate. Recursul din ce în ce mai pronunţat al lui Traian Băsescu la mesajele cu referenţial religios pare totuşi departe de un simplu artificiu de discurs al unui om politic surprins într-o situaţie improprie. De altfel asocierea dintre rezultatul referendumului şi sprijinul divin nu pare deloc întâmplătoare.

Pot fi identificate câteva motivaţii pentru care preşedintele revalidat invocă din ce în ce mai des numele lui Dumnezeu.

Primul motiv ţine de nevoia unei schimbări de imagine. Traian Băsescu ştie că după evenimentele neplăcute ce au culminat cu suspendarea sa este nevoie totuşi de o nuanţare imagoligică. Realizarea unei astfel de schimbări implică totuşi un risc ce derivă din ciocnirea dintre două dimensiuni imagologice antagonice. Pe de o parte, capacitatea de reconciliere şi smerenia iar pe de altă parte, consecvenţa în acţiunea hotărâtă împotriva duşmanului colectiv.
Pe termen lung, Traian Băsescu trebuie să renunţe uşor la profilul conflictual şi să arate că criza din această primăvară, la care a fost totuşi parte, l-a învăţat ceva şi l-a făcut mai înţelept. În acelaşi timp, preşedintele este obligat să conserve raportarea ageresivă la duşmanul comun pentru a fi consecvent cu sine însuşi şi cu electoratul ce i-a girat din nou lupta cu sistemul. Recursul la Divinitate oferă evadare din acest conflict. Apelul la numele Domnului denotă smerenie şi înţelepciune şi în acelaşi timp oferă şi posibilitatea de conserva componentele conflictuale prin legitimarea lor ca voinţă a Domnului.

A două motivaţie a recursului la Divinitate ţine de securizarea sau de ofensiva electorală asupra unor segmente de electorat. În competiţia electorală cu Gigi Becali, o competiţie perfect posibilă în condiţiile parcursului ascendent al liderului PNG , Traian Băsescu recurge la armele adversarului. În plus, pe un astfel de discurs Traian Băsescu poate să atace şi electoratul rural al PSD sau un segment de susţinători ai PRM.

În al treilea rând, noutatea discursivă poate deriva şi din nevoia de a oferi o poziţionare la nivelul publicului larg pentru formaţiunea unificatoare creştin-democrată. Dincolo de subtilităţile ideologice, accesibile doar unui segment restrâns de iniţiaţi, recursul lui Traian Băsescu la Dumnezeu crează o "ancoră" psihologică care ajută identificarea polului de dreapta cu formaţiunea politică prezidenţială care "respectă voia Domnului".

Traian Băsescu a simţit că ar fi nevoie de o schimbare de imagine sau poate doar de un artificiu de noutate care ţină captiv interesul poporului. Noul Basescu este mai aproape de Dumnezeu.

Colaborarea PSD-PD: Rus face înţelegeri şi Geoană le plăteşte

Pentru moment, declaraţiile lui Mircea Geoană referitoare la identificarea unei majorităţi politice transparente pot fi interpretate ca demers vizând diminuarea presiuni pe care o exercită social-democraţii clujenii.
Faptul că Ion Iliescu şi Viorel Hrebenciuc şi-au păstrat poziţiile după şedinţa tensionată de ieri, arată că antagonismele care-l separă pe preşedintele PSD de grupul de la Cluj sunt suficient de puternice pentru a determina menţinerea „în viaţa” celor doi „grei” ai PSD.
Trebuie spus însă că eşecul alianţei informale dintre liberali şi social-democraţi, pe fondul relaţiei bune care există între grupul de la Cluj şi PD, catalizează „deschiderea” PSD către gruparea politică politică condusă de Traian Băsescu.
Victima unei astfel de apropieri va fi însă chiar preşedintele PSD.
În contextul în care atacurile dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu sunt proaspete în memoria colectivă, pierderile de imagine ale preşedinteleui PSD vor fi consistente. Eventualele explicaţii privind colaborarea cu social-democraţii nu vor face decît să adâncească deficitul de credibilitate al liderului PSD, acutizându-i problemele în interiroul propriului partid.
Pe de altă parte, revenirea lui Traian Băsescu îi oferă acestuia posibilitatea de a redeschide în forţă acţiunile în justiţie împotriva lui Ion Iliescu şi a altor lideri PSD (Viorel Hrebenciuc fiind unul dintre ei). Rezultatul va fi, din nou, amplificarea presiunii asupra preşedintelui PSD. În acest caz, Mircea Geoană va avea de ales între a-i apara pe liderii PSD culpabili şi de a suporta presiunea mediatică, sau de a-i abandona oferind grupului de la Cluj posibilitatea de a monopoliza jocul de putere din PSD.
Apropierea PSD de PD nu ar face decât să-i ofere lui Traian Băsescu posibilitatea de a monopoliza jocul politic. Dacă acum preşedintele întâmpină probleme confruntându-se cu două partide puternice, PNL şi PSD, prin atragerea sprijinului PSD, Traian Băsescu şi-ar elimina ambii adversari. Pe de parte pe premier, care o dată debarcat de la conducerea guvernului foarte probabil va fi înlăturat şi de la conducerea partidului, iar pe de altă parte pe PSD, caruia "pactul cu PD" îi va anihila discursul de opoziţie.
Cu un premier docil şi o opoziţie fragmentată Traian Băsescu ar dicta în jocul de putere pentru o lungă perioadă.
În plus, dacă colaborarea cu PNL, i-a adus lui Mircea Geoană posibilitatea de a se afirma ca un competitor direct a lui Traian Băsescu, colaborarea cu PD, i-ar diminua drastic preşedintelui PSD speranţele unei participării cu şanse la competiţia din toamna lui 2009.

Suspendarea preşedintelui şi coalizarea dreptei

Decizia Parlamentului, referitoare la suspendarea preşedintelui, recrează cadrul pentru naşterea proiectului politic popular despre care s-a vorbit mult în ultima vreme. Refuzat de PNL şi PD ca traseu de perspectivă, adus în discuţie rând pe rând de toţi liderii partidelor care şi-au revendicat apartenţa la creştin-democraţie, polul popular devenise la finalul lui 2006 doar un artificiu retoric, util pentru deschis calea spre televiziune. Anunţul PD vizând intenţia de colaborare cu formaţiunile care îl vor susţine pe Traian Basescu în campania pentru refendum atrage atenţia multor partide şi arată că democraţii şi preşedintele caută soluţii.

Înconjuraţi de adversari tot mai dinamici, democraţii sunt siliţi să treacă peste orgoliul insuflat de sondaje şi sa identifice modalitatea optimă de a replica în condiţiile în care dependenţa accentuată de Traian Băsescu activează vulnerbilităţi atât la nivelul relaţiilor cu celalte formaţiuni cât şi în interiroul partidului. Lupta electorala dintre PD, pe de o parte, şi PNL şi PSD pe de alta, este dublată de antagonismele aproape organice ce-l opun pe Traian Băsescu liderilor liberali sau social-democraţi. Şi poate aici este problema cea mai importantă a PD, catalizată de răsturnările spectaculoase din ultima lună. Oricât şi-ar dori democraţii o mai mare autonomie în raport cu autoritarul Traian Băsescu, PD s-a dovedit, până acum, un construct instituţional labil, alimentat cu resurse electorale doar prin perfuzia prezidenţială. În acelasi timp, potenţialul de creştere al PD pare că a fost atins, iar erodarea fireasca a lui Traian Băsescu se transmite şi către democrati. Reluarea proiectului de unificare a dreptei ar oferi PD nu numai resurse electorale suplimentare dar şi un suport instituţional mai consistent, apt să asigure nu numai supravieţuirea ci şi întoarcerea la putere.

În ceea ce priveşte posibilii parteneri opţiunile sunt multiple.

După avântul primelor luni, PLD s-a confruntat cu probleme semnificative. Dispunând de doar caţiva lideri (unii cu probleme de imagine) un deficit de structuri şi resurse limitate, dialogul cu democraţii s-a blocat. Incercarea PLD de consolidare pe picioarele proprii nu a fost încununată de succes, fapt normal în condiţiile în care cel mai mare adversar este la Putere. În plus, liberal-democraţii au demonstrat imposibilitate de a materizaliza un proiect. Constituit ca o alternativa la PNL, PLD se zbate într-o confuzie de identitate. În condiţiile în care marele adversar al PNL era PD, publicului îi este destul de greu să înţeleagă ce face de fapt partidul lui Theodor Stolojan.

În afara creşterii sale spectaculoase în sondaje, PNG a rămas formaţiunea care comunică doar excentricităţile liderului său. În ciuda aportului de vectori de mesaj secundari ca Dan Pavel sau ca Alex Stoenescu, care îi ofera totuşi potential de guvernare, PNG este total dependent de resursele liderului. Construcţia instituţională este primitivă, iar proiectul politic este reductibil la avalanşa de pomeni a milionarului din Pipera. Nu trebuie uitat că orgoliul patronului stelist este pe masura averii sale, declaraţia care a sancţionat prezenţa lui Traian Basescu lângă Stolojan pe scena improvizată la Universitate pe 19 aprilie denotând apetitul pentru negociere şi dorinţa de a se pastra în lumina reflectoarelor.

Al treilea posibil partener la o astfel de constructie este UPSC, condus de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Partidul este în plin proces de consolidare, însă poziţiile consecvente ale senatorului privind sustinerea lui Traian Basescu precum şi atacurile consistente la adresa lui Dinu Patriciu sau Dan Voiculescu reflectă poziţii de convergenţă cu democraţii. Dacă se adaugă şi sistemul de relaţii la nivelul creştin-democratilor vest europeni de care dispune Ioan Talpes, vizita la Angela Merkel fiind relevantă din acest punct de vedere, baza pentru un viitor dialog cu PD pentru o pozitie în cadrul unui proiect de orientare populara pare firească.

În ceea ce priveste PNŢCD, acesta s-a dovedit, din nou, puţin pragmatic, după ultimul congres ţărăniştii alegând lupta împotriva PD - „adversarul din Conventie”, pe fondul unor convergenţe evidente cu liberalii. Pentru PNŢCD decisivă va fi însă direcţia pe care o vor da popularii europeni care, până acum, au privit cu indulgenţă aventurile ţărăniştilor. Pragmaticii politicieni vest europeni ştiu că intrarea PNŢCD într-o construcţie populară ar legitima mişcarea, care ar putea aduce importante voturi în Parlamentul European grupului EPP.

Cel mai important jucător al acestui puzzle, Traian Băsescu, constată cum numărul adversarilor creşte. Preşedintele supendat are nevoie de un nou proiect de imagine, în care să se releve ca şi constructor, nu ca războinic, demonstrând că e capabil şi de compromis. Dinamizarea unui proiect al dreptei creştin democrate devine, dincolo de ambiţile politice, un necesar al supravieţuirii. Modul în care fostul capitan al Biruintei va şti să armonizeze interesele diverse ale posibililor participanţi la acest joc se poate tranforma într-o direcţie strategică până la alegerile din 2009. Un test care trecut îl poate relansa pe Traian Basescu şi poate aduce supremaţia creştin-democraţilor pentru o lungă perioadă.

Istoria se repetă. În logica sa, încifrată în însăşi dinamica fenomelor ce se reproduc ciclic, au loc răstunări de situaţie care scapă observaţiei celor ce o fac sau doar o trăiesc. Istoria îşi pregăteşte seismele cu minutioţizitate. În şirul nesfârşit al războaielor napoleoniene soldaţii francezi au purtat cu ei prin toata Europa valorile revoluţiei franceze pregătind apariţia ulterioarelor constructii statale. Ce va urma dupa seria nesfârşitelor războaie ale lui Traian Basescu ? Dupa conflict lumea îşi cere imperios dreptul la reconstrucţie.

Motivaţia Curţii Constituţionale: Muniţie nouă pentru preşedintele jucător

Marţi 17 aprilie, Curtea Constituţională a prezentat motivaţia deciziei referitoare la sesisarea Parlamentului privind suspendarea preşedintelui. Dincolo de efectul său rapid asupra evoluţiei procesului de suspendare, decizia Curţii va avea efecte pe un orizont de timp mult mai amplu. Decizia şi motivaţiile ei, detaliate de judecători pentru fiecare dintre cele 19 acuzaţii formulate de parlamentari, au valoarea de precedent. Motivaţiile funcţionează ca reguli ce rededefinesc puterea preşedintelui în raport cu ceilalţi actori politici. Schematizând coordonatele care sprijină reconfigurarea poziţiei preşedintelui, se pot puncta modificări pe două dimensiuni: lărgirea spaţiului de acţiune prezidenţială şi consolidarea puterii de reacţie a preşedintelui în relaţia cu ceilalţi actori instituţionali.

În ceea ce priveşte multiplicarea pârghiilor de acţiune ale preşedintelui, aceasta are loc în primul rând prin conturarea unei plaje mai largi de mişcare în raport cu partidele. Decizia Curţii Constituţionale referitoare la acuzaţia vizând partizanatul lui Traian Băsescu faţă de PD consfinţeşte dreptul preşedintelui de a susţine un partid politic inclusiv în timpul madatului. Faptul că judecătorii Curţii au stipulat că locatarului de la Cotroceni „nu i se interzice să păstreze legături cu partidul care l-a susţinut în alegeri sau cu alte partide” îi oferă celui mai popular om din stat posibilitatea de a oficializa relaţia specială cu formaţiunea favorită. În condiţiile în care cutuma electorală stipulează că preşedintele este politicianul aflat în cea mai bună relaţie de comunicare cu electoratul, devine clar că un astfel de partizanat va aduce avantaje atât titularului de la Cotroceni cât şi formaţiunii favorizate.

În condiţiile în care Curtea Constituţională recunoaşte şi dreptul preşedintelui la „preferinţe politice” este lesne de înţeles că adversităţile din timpul campaniei electorale vor degenera în timpul mandatului, unele partide fiind favorizate iar altele fiind marginalizate, dacă nu chiar ostracizate în public.

Din perspectiva relaţiilor cu partenerii instituţionali frecvenţi, deciziile Curţii oferă Preşedinţiei un ascendent care se manifestă în posibilitatea de a pune presiune nestingherit pe oricare dintre partenerii instituţionali. De la participarea la sedinţele de guvern, care devine un drept absolut al preşedintelui, sau solicitarea demiterii şefilor Parlamentului, până la îndrumările directe date magistraţilor (procurorii deţinând un loc aparte), sau indicaţiile (ironice sau nu) adresate miniştrilor, rolul preşedintelui se conturează ca mult mai puternic decât era perceput până în prezent. Discreţia şi prudenţa la care obliga până acum interpretarea directivelor Constituţionale vor fi uşor substituite de încercările preşedintelui de a puncta permanent în plan politic. Efectul unei astfel de modificari poate fi devastator dacă luăm în considerare că în lupta dintre un om şi o instituţie, istoria demonstrează că instituţiile au pierdut întotdeauna. Practic, ceea ce până acum erau doar şedinţe în care preşedintele încerca să puncteze discret se vor transforma în sesiuni neîntrerupte de admonestări în care preşedintele îşi va exersa arsenalul discursiv pentru a-şi consolida poziţia în sondaje. Extrapolând, în logica culturii politice autohtone, valoarea instituţiilor se va deprecia permanent, credibilitatea lor putând fi afectată de orice preşedinte care va profita pe viitor de argumentele oferite de Curtea Constituţională. Un rol aparte vor avea aici stimulentele discursive adresate procurorilor. Având în vedere tentaţia tuturor politicienilor importanţi de a ţine sub observaţie atentă Justiţia, recunoaşterea dreptului preşedintelui de a-şi exersa declaraţiile politice pe magistraţi, va oferi acestuia un avantaj de neegalat, mai ales că retorica anticorupţie este tipul de mesaj cel mai atractiv pentru publicul larg.

Recunoaşterea dreptului preşedintelui de a solicita demisia şefiilor serviciilor secrete este de asemenea una din pârghiile de control extrem de importante obţinute de către preşedinte. În condiţiile conservării aceleiaşi ambiguităţi în ceea ce priveşte rolul Parlamentului în ecuaţia schimbării conducerii servicilor, preşedintele va fi în continuare perceput ca primul centru de autoritate, iar puterea sa asupra servicilor se va concretiza în relaţia specială cu depozitarii unor informaţii ce pot fi oricând utilizate împotriva adversarilor politici.

Decizia Curţii Constituţionale reprezintă un vot pentru un preşedinte jucător, concept care în acest moment pare a avea tot mai mulţi inamici şi tot mai puţini adepţi. În lipsă de prezidenţiabili şi ajunse de multe ori captive acţiunilor unui lider capricios, partidele vor reflecta cu atenţie la viitorul echilibru constituţional. Decizia Curţii deschide aşadar drumul către o nouă configuraţie constituţională. Fie una în care instituţiile se vor subordona în faţa unui lider aflat în comuniune cu electoratul, fie una în care liderul va avea un rol secundar iar puterea sa va fi distribuită către un organism colectiv structurat în logica unui control recipoc.

PSD post-referendum: blocaj.

Comentariile privind evoluţiile post referendum din PSD au ocupat spaţii consistente în presă de astăzi, existând o presiune mediatică importanta, asupra lui Mircea Geoană, mai ales din partea cotidienelor favorabile lui Traian Basescu.

Deocamdată, după cele două reacţii mai sonore ale lui Victor Ponta şi a lui Liviu Dragnea comentariile din interiorul partidului au fost moderate. Trebuie totuşi ţinut cont că declaraţiile celor doi vicepreşedinţi au motivaţii mai subtile decât cele pe care le-a dezvoltat presa:

• reacţia lui Victor Ponta a urmărit responsabilizarea liberalilor (în paralel cu obiectivele personale de imagine ale fostului lider al tineretului social-democrat);
• declaraţia lui Liviu Dragnea (a cărui filială a avut ce-a mai bună mobilizare în favoarea demiterii), unul dintre liderii apropiaţi de Mircea Geoană, poate fi interpretată ca un mesaj din partea preşedintelui PSD către liderii partidului ale căror filiale nu au obţinut rezultate mulţumitoarea la votul pentru demitere;

Poziţiile atente marcate de liderii de la Cluj au contribuit decisiv la „calmarea spiritelor”. Trebuie remarcat că nici Vasile Dâncu şi nici Ioan Rus, nu au riscat poziţii mai clare decât cele manifestate constant pe perioada referendumului, ceea ce, în acest moment, constituie un indicator important al situaţiei "stabile" a lui Mircea Geoană.

• Din perspectivă politică, referendumul contribuie la consolidarea poziţiei grupului de la Cluj în PSD, catalizând, în acelaşi timp, o reacţie inversă în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu sau Viorel Hrebenciuc.
  Eşecul referendumului îi oferă preşedintelui PSD o ocazie perfectă de a renunţa la Viorel Hrebenciuc şi de a-l izola şi mai mult pe Ion Iliescu. Deşi la nivel de imagine, efectele unor astfel de mişcări s-ar putea să fie pozitive, la nivel politic, "rearanjările" din PSD deschid drumul formaţiunii către negocierile cu PD şi cresc dependenţa lui Mircea Geoană de Grupul de la Cluj.

Nu este exclus ca odată întors la Cotroceni, Train Băsescu să stimuleze acţiunile în justiţie împotriva lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Ion Iliescu grăbind procesul lor de marginalizare în PSD.

• Din punct de vedere electoral, s-a confirmat capacitatea limitată a preşedintelui PSD de a interacţiona cu publicul pe modelul de comunicare directă pe care Traian Băsescu (sau Ion Iliescu la vremea sa) îl stăpâneşte foarte bine. PSD a dovedit, din nou, că deşi se vrea un partid pentru mase, nu are un lider care să răspundă corect aceastei exigenţe.
  În acelaşi timp, s-a văzut efectul modificărilor de imagine efectuate de Traian Băsescu după 2005 asupra electoratului PSD. Faptul că o pătrime din electoratul social-democraţilor a neglijat solicitările partidului şi i-a acordat încredere lui Traian Băsescu demonstrează că baza electorală a PSD este fracturată, şi că social-democraţii se confruntă cu adversari puternici;

PSD este în acest moment captiv unor transformări precum şi a unor agresiuni la nivel electoral din partea unor competitori puternici (Traian Băsescu şi Gigi Becali).
În acest context, procesul de reformare şi repoziţionare a social-democraţior devine o soluţie doar pe termen lung. Posibilitatea PSD de a reveni la guvernare depinde numai de capacitatea liderilor săi de a negocia cu PD şi cu Traian Băsescu. Trebuie remarcat că asocierea PSD cu „sistemul ticăloşit” îşi pierde din relevanţă determinând (şi legitimând) o schimbare de atitudine chiar şi din partea lui Traian Băsescu.

În acest moment, pe procentele suplimentare pe care a victoria lui Traian Băsescu de pe 19 mai le aduce PD şi PLD, social-democraţii nu au decât minime posibilităţi de a crea alături de PNL un bloc politic care să se opună grupării proprezidenţiale. În acelaşi timp, PSD rămâne interesat de conservarea unui minim echlibru politic care să limiteze ascensiunea lui Traian Băsescu.

Deocamdată, nu sunt de aşteptat evoluţii spectaculoase din partea PSD în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Guvern. O astfel de schimbare poate interveni însă în preajma alegerilor europarlamentare.