Suspendarea preşedintelui şi coalizarea dreptei

Decizia Parlamentului, referitoare la suspendarea preşedintelui, recrează cadrul pentru naşterea proiectului politic popular despre care s-a vorbit mult în ultima vreme. Refuzat de PNL şi PD ca traseu de perspectivă, adus în discuţie rând pe rând de toţi liderii partidelor care şi-au revendicat apartenţa la creştin-democraţie, polul popular devenise la finalul lui 2006 doar un artificiu retoric, util pentru deschis calea spre televiziune. Anunţul PD vizând intenţia de colaborare cu formaţiunile care îl vor susţine pe Traian Basescu în campania pentru refendum atrage atenţia multor partide şi arată că democraţii şi preşedintele caută soluţii.

Înconjuraţi de adversari tot mai dinamici, democraţii sunt siliţi să treacă peste orgoliul insuflat de sondaje şi sa identifice modalitatea optimă de a replica în condiţiile în care dependenţa accentuată de Traian Băsescu activează vulnerbilităţi atât la nivelul relaţiilor cu celalte formaţiuni cât şi în interiroul partidului. Lupta electorala dintre PD, pe de o parte, şi PNL şi PSD pe de alta, este dublată de antagonismele aproape organice ce-l opun pe Traian Băsescu liderilor liberali sau social-democraţi. Şi poate aici este problema cea mai importantă a PD, catalizată de răsturnările spectaculoase din ultima lună. Oricât şi-ar dori democraţii o mai mare autonomie în raport cu autoritarul Traian Băsescu, PD s-a dovedit, până acum, un construct instituţional labil, alimentat cu resurse electorale doar prin perfuzia prezidenţială. În acelasi timp, potenţialul de creştere al PD pare că a fost atins, iar erodarea fireasca a lui Traian Băsescu se transmite şi către democrati. Reluarea proiectului de unificare a dreptei ar oferi PD nu numai resurse electorale suplimentare dar şi un suport instituţional mai consistent, apt să asigure nu numai supravieţuirea ci şi întoarcerea la putere.

În ceea ce priveşte posibilii parteneri opţiunile sunt multiple.

După avântul primelor luni, PLD s-a confruntat cu probleme semnificative. Dispunând de doar caţiva lideri (unii cu probleme de imagine) un deficit de structuri şi resurse limitate, dialogul cu democraţii s-a blocat. Incercarea PLD de consolidare pe picioarele proprii nu a fost încununată de succes, fapt normal în condiţiile în care cel mai mare adversar este la Putere. În plus, liberal-democraţii au demonstrat imposibilitate de a materizaliza un proiect. Constituit ca o alternativa la PNL, PLD se zbate într-o confuzie de identitate. În condiţiile în care marele adversar al PNL era PD, publicului îi este destul de greu să înţeleagă ce face de fapt partidul lui Theodor Stolojan.

În afara creşterii sale spectaculoase în sondaje, PNG a rămas formaţiunea care comunică doar excentricităţile liderului său. În ciuda aportului de vectori de mesaj secundari ca Dan Pavel sau ca Alex Stoenescu, care îi ofera totuşi potential de guvernare, PNG este total dependent de resursele liderului. Construcţia instituţională este primitivă, iar proiectul politic este reductibil la avalanşa de pomeni a milionarului din Pipera. Nu trebuie uitat că orgoliul patronului stelist este pe masura averii sale, declaraţia care a sancţionat prezenţa lui Traian Basescu lângă Stolojan pe scena improvizată la Universitate pe 19 aprilie denotând apetitul pentru negociere şi dorinţa de a se pastra în lumina reflectoarelor.

Al treilea posibil partener la o astfel de constructie este UPSC, condus de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Partidul este în plin proces de consolidare, însă poziţiile consecvente ale senatorului privind sustinerea lui Traian Basescu precum şi atacurile consistente la adresa lui Dinu Patriciu sau Dan Voiculescu reflectă poziţii de convergenţă cu democraţii. Dacă se adaugă şi sistemul de relaţii la nivelul creştin-democratilor vest europeni de care dispune Ioan Talpes, vizita la Angela Merkel fiind relevantă din acest punct de vedere, baza pentru un viitor dialog cu PD pentru o pozitie în cadrul unui proiect de orientare populara pare firească.

În ceea ce priveste PNŢCD, acesta s-a dovedit, din nou, puţin pragmatic, după ultimul congres ţărăniştii alegând lupta împotriva PD - „adversarul din Conventie”, pe fondul unor convergenţe evidente cu liberalii. Pentru PNŢCD decisivă va fi însă direcţia pe care o vor da popularii europeni care, până acum, au privit cu indulgenţă aventurile ţărăniştilor. Pragmaticii politicieni vest europeni ştiu că intrarea PNŢCD într-o construcţie populară ar legitima mişcarea, care ar putea aduce importante voturi în Parlamentul European grupului EPP.

Cel mai important jucător al acestui puzzle, Traian Băsescu, constată cum numărul adversarilor creşte. Preşedintele supendat are nevoie de un nou proiect de imagine, în care să se releve ca şi constructor, nu ca războinic, demonstrând că e capabil şi de compromis. Dinamizarea unui proiect al dreptei creştin democrate devine, dincolo de ambiţile politice, un necesar al supravieţuirii. Modul în care fostul capitan al Biruintei va şti să armonizeze interesele diverse ale posibililor participanţi la acest joc se poate tranforma într-o direcţie strategică până la alegerile din 2009. Un test care trecut îl poate relansa pe Traian Basescu şi poate aduce supremaţia creştin-democraţilor pentru o lungă perioadă.

Istoria se repetă. În logica sa, încifrată în însăşi dinamica fenomelor ce se reproduc ciclic, au loc răstunări de situaţie care scapă observaţiei celor ce o fac sau doar o trăiesc. Istoria îşi pregăteşte seismele cu minutioţizitate. În şirul nesfârşit al războaielor napoleoniene soldaţii francezi au purtat cu ei prin toata Europa valorile revoluţiei franceze pregătind apariţia ulterioarelor constructii statale. Ce va urma dupa seria nesfârşitelor războaie ale lui Traian Basescu ? Dupa conflict lumea îşi cere imperios dreptul la reconstrucţie.

Motivaţia Curţii Constituţionale: Muniţie nouă pentru preşedintele jucător

Marţi 17 aprilie, Curtea Constituţională a prezentat motivaţia deciziei referitoare la sesisarea Parlamentului privind suspendarea preşedintelui. Dincolo de efectul său rapid asupra evoluţiei procesului de suspendare, decizia Curţii va avea efecte pe un orizont de timp mult mai amplu. Decizia şi motivaţiile ei, detaliate de judecători pentru fiecare dintre cele 19 acuzaţii formulate de parlamentari, au valoarea de precedent. Motivaţiile funcţionează ca reguli ce rededefinesc puterea preşedintelui în raport cu ceilalţi actori politici. Schematizând coordonatele care sprijină reconfigurarea poziţiei preşedintelui, se pot puncta modificări pe două dimensiuni: lărgirea spaţiului de acţiune prezidenţială şi consolidarea puterii de reacţie a preşedintelui în relaţia cu ceilalţi actori instituţionali.

În ceea ce priveşte multiplicarea pârghiilor de acţiune ale preşedintelui, aceasta are loc în primul rând prin conturarea unei plaje mai largi de mişcare în raport cu partidele. Decizia Curţii Constituţionale referitoare la acuzaţia vizând partizanatul lui Traian Băsescu faţă de PD consfinţeşte dreptul preşedintelui de a susţine un partid politic inclusiv în timpul madatului. Faptul că judecătorii Curţii au stipulat că locatarului de la Cotroceni „nu i se interzice să păstreze legături cu partidul care l-a susţinut în alegeri sau cu alte partide” îi oferă celui mai popular om din stat posibilitatea de a oficializa relaţia specială cu formaţiunea favorită. În condiţiile în care cutuma electorală stipulează că preşedintele este politicianul aflat în cea mai bună relaţie de comunicare cu electoratul, devine clar că un astfel de partizanat va aduce avantaje atât titularului de la Cotroceni cât şi formaţiunii favorizate.

În condiţiile în care Curtea Constituţională recunoaşte şi dreptul preşedintelui la „preferinţe politice” este lesne de înţeles că adversităţile din timpul campaniei electorale vor degenera în timpul mandatului, unele partide fiind favorizate iar altele fiind marginalizate, dacă nu chiar ostracizate în public.

Din perspectiva relaţiilor cu partenerii instituţionali frecvenţi, deciziile Curţii oferă Preşedinţiei un ascendent care se manifestă în posibilitatea de a pune presiune nestingherit pe oricare dintre partenerii instituţionali. De la participarea la sedinţele de guvern, care devine un drept absolut al preşedintelui, sau solicitarea demiterii şefilor Parlamentului, până la îndrumările directe date magistraţilor (procurorii deţinând un loc aparte), sau indicaţiile (ironice sau nu) adresate miniştrilor, rolul preşedintelui se conturează ca mult mai puternic decât era perceput până în prezent. Discreţia şi prudenţa la care obliga până acum interpretarea directivelor Constituţionale vor fi uşor substituite de încercările preşedintelui de a puncta permanent în plan politic. Efectul unei astfel de modificari poate fi devastator dacă luăm în considerare că în lupta dintre un om şi o instituţie, istoria demonstrează că instituţiile au pierdut întotdeauna. Practic, ceea ce până acum erau doar şedinţe în care preşedintele încerca să puncteze discret se vor transforma în sesiuni neîntrerupte de admonestări în care preşedintele îşi va exersa arsenalul discursiv pentru a-şi consolida poziţia în sondaje. Extrapolând, în logica culturii politice autohtone, valoarea instituţiilor se va deprecia permanent, credibilitatea lor putând fi afectată de orice preşedinte care va profita pe viitor de argumentele oferite de Curtea Constituţională. Un rol aparte vor avea aici stimulentele discursive adresate procurorilor. Având în vedere tentaţia tuturor politicienilor importanţi de a ţine sub observaţie atentă Justiţia, recunoaşterea dreptului preşedintelui de a-şi exersa declaraţiile politice pe magistraţi, va oferi acestuia un avantaj de neegalat, mai ales că retorica anticorupţie este tipul de mesaj cel mai atractiv pentru publicul larg.

Recunoaşterea dreptului preşedintelui de a solicita demisia şefiilor serviciilor secrete este de asemenea una din pârghiile de control extrem de importante obţinute de către preşedinte. În condiţiile conservării aceleiaşi ambiguităţi în ceea ce priveşte rolul Parlamentului în ecuaţia schimbării conducerii servicilor, preşedintele va fi în continuare perceput ca primul centru de autoritate, iar puterea sa asupra servicilor se va concretiza în relaţia specială cu depozitarii unor informaţii ce pot fi oricând utilizate împotriva adversarilor politici.

Decizia Curţii Constituţionale reprezintă un vot pentru un preşedinte jucător, concept care în acest moment pare a avea tot mai mulţi inamici şi tot mai puţini adepţi. În lipsă de prezidenţiabili şi ajunse de multe ori captive acţiunilor unui lider capricios, partidele vor reflecta cu atenţie la viitorul echilibru constituţional. Decizia Curţii deschide aşadar drumul către o nouă configuraţie constituţională. Fie una în care instituţiile se vor subordona în faţa unui lider aflat în comuniune cu electoratul, fie una în care liderul va avea un rol secundar iar puterea sa va fi distribuită către un organism colectiv structurat în logica unui control recipoc.

PSD post-referendum: blocaj.

Comentariile privind evoluţiile post referendum din PSD au ocupat spaţii consistente în presă de astăzi, existând o presiune mediatică importanta, asupra lui Mircea Geoană, mai ales din partea cotidienelor favorabile lui Traian Basescu.

Deocamdată, după cele două reacţii mai sonore ale lui Victor Ponta şi a lui Liviu Dragnea comentariile din interiorul partidului au fost moderate. Trebuie totuşi ţinut cont că declaraţiile celor doi vicepreşedinţi au motivaţii mai subtile decât cele pe care le-a dezvoltat presa:

• reacţia lui Victor Ponta a urmărit responsabilizarea liberalilor (în paralel cu obiectivele personale de imagine ale fostului lider al tineretului social-democrat);
• declaraţia lui Liviu Dragnea (a cărui filială a avut ce-a mai bună mobilizare în favoarea demiterii), unul dintre liderii apropiaţi de Mircea Geoană, poate fi interpretată ca un mesaj din partea preşedintelui PSD către liderii partidului ale căror filiale nu au obţinut rezultate mulţumitoarea la votul pentru demitere;

Poziţiile atente marcate de liderii de la Cluj au contribuit decisiv la „calmarea spiritelor”. Trebuie remarcat că nici Vasile Dâncu şi nici Ioan Rus, nu au riscat poziţii mai clare decât cele manifestate constant pe perioada referendumului, ceea ce, în acest moment, constituie un indicator important al situaţiei "stabile" a lui Mircea Geoană.

• Din perspectivă politică, referendumul contribuie la consolidarea poziţiei grupului de la Cluj în PSD, catalizând, în acelaşi timp, o reacţie inversă în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu sau Viorel Hrebenciuc.
  Eşecul referendumului îi oferă preşedintelui PSD o ocazie perfectă de a renunţa la Viorel Hrebenciuc şi de a-l izola şi mai mult pe Ion Iliescu. Deşi la nivel de imagine, efectele unor astfel de mişcări s-ar putea să fie pozitive, la nivel politic, "rearanjările" din PSD deschid drumul formaţiunii către negocierile cu PD şi cresc dependenţa lui Mircea Geoană de Grupul de la Cluj.

Nu este exclus ca odată întors la Cotroceni, Train Băsescu să stimuleze acţiunile în justiţie împotriva lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Ion Iliescu grăbind procesul lor de marginalizare în PSD.

• Din punct de vedere electoral, s-a confirmat capacitatea limitată a preşedintelui PSD de a interacţiona cu publicul pe modelul de comunicare directă pe care Traian Băsescu (sau Ion Iliescu la vremea sa) îl stăpâneşte foarte bine. PSD a dovedit, din nou, că deşi se vrea un partid pentru mase, nu are un lider care să răspundă corect aceastei exigenţe.
  În acelaşi timp, s-a văzut efectul modificărilor de imagine efectuate de Traian Băsescu după 2005 asupra electoratului PSD. Faptul că o pătrime din electoratul social-democraţilor a neglijat solicitările partidului şi i-a acordat încredere lui Traian Băsescu demonstrează că baza electorală a PSD este fracturată, şi că social-democraţii se confruntă cu adversari puternici;

PSD este în acest moment captiv unor transformări precum şi a unor agresiuni la nivel electoral din partea unor competitori puternici (Traian Băsescu şi Gigi Becali).
În acest context, procesul de reformare şi repoziţionare a social-democraţior devine o soluţie doar pe termen lung. Posibilitatea PSD de a reveni la guvernare depinde numai de capacitatea liderilor săi de a negocia cu PD şi cu Traian Băsescu. Trebuie remarcat că asocierea PSD cu „sistemul ticăloşit” îşi pierde din relevanţă determinând (şi legitimând) o schimbare de atitudine chiar şi din partea lui Traian Băsescu.

În acest moment, pe procentele suplimentare pe care a victoria lui Traian Băsescu de pe 19 mai le aduce PD şi PLD, social-democraţii nu au decât minime posibilităţi de a crea alături de PNL un bloc politic care să se opună grupării proprezidenţiale. În acelaşi timp, PSD rămâne interesat de conservarea unui minim echlibru politic care să limiteze ascensiunea lui Traian Băsescu.

Deocamdată, nu sunt de aşteptat evoluţii spectaculoase din partea PSD în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Guvern. O astfel de schimbare poate interveni însă în preajma alegerilor europarlamentare.