Suspendarea preşedintelui şi coalizarea dreptei

Decizia Parlamentului, referitoare la suspendarea preşedintelui, recrează cadrul pentru naşterea proiectului politic popular despre care s-a vorbit mult în ultima vreme. Refuzat de PNL şi PD ca traseu de perspectivă, adus în discuţie rând pe rând de toţi liderii partidelor care şi-au revendicat apartenţa la creştin-democraţie, polul popular devenise la finalul lui 2006 doar un artificiu retoric, util pentru deschis calea spre televiziune. Anunţul PD vizând intenţia de colaborare cu formaţiunile care îl vor susţine pe Traian Basescu în campania pentru refendum atrage atenţia multor partide şi arată că democraţii şi preşedintele caută soluţii.

Înconjuraţi de adversari tot mai dinamici, democraţii sunt siliţi să treacă peste orgoliul insuflat de sondaje şi sa identifice modalitatea optimă de a replica în condiţiile în care dependenţa accentuată de Traian Băsescu activează vulnerbilităţi atât la nivelul relaţiilor cu celalte formaţiuni cât şi în interiroul partidului. Lupta electorala dintre PD, pe de o parte, şi PNL şi PSD pe de alta, este dublată de antagonismele aproape organice ce-l opun pe Traian Băsescu liderilor liberali sau social-democraţi. Şi poate aici este problema cea mai importantă a PD, catalizată de răsturnările spectaculoase din ultima lună. Oricât şi-ar dori democraţii o mai mare autonomie în raport cu autoritarul Traian Băsescu, PD s-a dovedit, până acum, un construct instituţional labil, alimentat cu resurse electorale doar prin perfuzia prezidenţială. În acelasi timp, potenţialul de creştere al PD pare că a fost atins, iar erodarea fireasca a lui Traian Băsescu se transmite şi către democrati. Reluarea proiectului de unificare a dreptei ar oferi PD nu numai resurse electorale suplimentare dar şi un suport instituţional mai consistent, apt să asigure nu numai supravieţuirea ci şi întoarcerea la putere.

În ceea ce priveşte posibilii parteneri opţiunile sunt multiple.

După avântul primelor luni, PLD s-a confruntat cu probleme semnificative. Dispunând de doar caţiva lideri (unii cu probleme de imagine) un deficit de structuri şi resurse limitate, dialogul cu democraţii s-a blocat. Incercarea PLD de consolidare pe picioarele proprii nu a fost încununată de succes, fapt normal în condiţiile în care cel mai mare adversar este la Putere. În plus, liberal-democraţii au demonstrat imposibilitate de a materizaliza un proiect. Constituit ca o alternativa la PNL, PLD se zbate într-o confuzie de identitate. În condiţiile în care marele adversar al PNL era PD, publicului îi este destul de greu să înţeleagă ce face de fapt partidul lui Theodor Stolojan.

În afara creşterii sale spectaculoase în sondaje, PNG a rămas formaţiunea care comunică doar excentricităţile liderului său. În ciuda aportului de vectori de mesaj secundari ca Dan Pavel sau ca Alex Stoenescu, care îi ofera totuşi potential de guvernare, PNG este total dependent de resursele liderului. Construcţia instituţională este primitivă, iar proiectul politic este reductibil la avalanşa de pomeni a milionarului din Pipera. Nu trebuie uitat că orgoliul patronului stelist este pe masura averii sale, declaraţia care a sancţionat prezenţa lui Traian Basescu lângă Stolojan pe scena improvizată la Universitate pe 19 aprilie denotând apetitul pentru negociere şi dorinţa de a se pastra în lumina reflectoarelor.

Al treilea posibil partener la o astfel de constructie este UPSC, condus de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Partidul este în plin proces de consolidare, însă poziţiile consecvente ale senatorului privind sustinerea lui Traian Basescu precum şi atacurile consistente la adresa lui Dinu Patriciu sau Dan Voiculescu reflectă poziţii de convergenţă cu democraţii. Dacă se adaugă şi sistemul de relaţii la nivelul creştin-democratilor vest europeni de care dispune Ioan Talpes, vizita la Angela Merkel fiind relevantă din acest punct de vedere, baza pentru un viitor dialog cu PD pentru o pozitie în cadrul unui proiect de orientare populara pare firească.

În ceea ce priveste PNŢCD, acesta s-a dovedit, din nou, puţin pragmatic, după ultimul congres ţărăniştii alegând lupta împotriva PD - „adversarul din Conventie”, pe fondul unor convergenţe evidente cu liberalii. Pentru PNŢCD decisivă va fi însă direcţia pe care o vor da popularii europeni care, până acum, au privit cu indulgenţă aventurile ţărăniştilor. Pragmaticii politicieni vest europeni ştiu că intrarea PNŢCD într-o construcţie populară ar legitima mişcarea, care ar putea aduce importante voturi în Parlamentul European grupului EPP.

Cel mai important jucător al acestui puzzle, Traian Băsescu, constată cum numărul adversarilor creşte. Preşedintele supendat are nevoie de un nou proiect de imagine, în care să se releve ca şi constructor, nu ca războinic, demonstrând că e capabil şi de compromis. Dinamizarea unui proiect al dreptei creştin democrate devine, dincolo de ambiţile politice, un necesar al supravieţuirii. Modul în care fostul capitan al Biruintei va şti să armonizeze interesele diverse ale posibililor participanţi la acest joc se poate tranforma într-o direcţie strategică până la alegerile din 2009. Un test care trecut îl poate relansa pe Traian Basescu şi poate aduce supremaţia creştin-democraţilor pentru o lungă perioadă.

Istoria se repetă. În logica sa, încifrată în însăşi dinamica fenomelor ce se reproduc ciclic, au loc răstunări de situaţie care scapă observaţiei celor ce o fac sau doar o trăiesc. Istoria îşi pregăteşte seismele cu minutioţizitate. În şirul nesfârşit al războaielor napoleoniene soldaţii francezi au purtat cu ei prin toata Europa valorile revoluţiei franceze pregătind apariţia ulterioarelor constructii statale. Ce va urma dupa seria nesfârşitelor războaie ale lui Traian Basescu ? Dupa conflict lumea îşi cere imperios dreptul la reconstrucţie.