Monday, May 21, 2007

PSD post-referendum: blocaj.

Comentariile privind evoluţiile post referendum din PSD au ocupat spaţii consistente în presă de astăzi, existând o presiune mediatică importanta, asupra lui Mircea Geoană, mai ales din partea cotidienelor favorabile lui Traian Basescu.

Deocamdată, după cele două reacţii mai sonore ale lui Victor Ponta şi a lui Liviu Dragnea comentariile din interiorul partidului au fost moderate. Trebuie totuşi ţinut cont că declaraţiile celor doi vicepreşedinţi au motivaţii mai subtile decât cele pe care le-a dezvoltat presa:

  • reacţia lui Victor Ponta a urmărit responsabilizarea liberalilor (în paralel cu obiectivele personale de imagine ale fostului lider al tineretului social-democrat);
  • declaraţia lui Liviu Dragnea (a cărui filială a avut ce-a mai bună mobilizare în favoarea demiterii), unul dintre liderii apropiaţi de Mircea Geoană, poate fi interpretată ca un mesaj din partea preşedintelui PSD către liderii partidului ale căror filiale nu au obţinut rezultate mulţumitoarea la votul pentru demitere;

Poziţiile atente marcate de liderii de la Cluj au contribuit decisiv la „calmarea spiritelor”. Trebuie remarcat că nici Vasile Dâncu şi nici Ioan Rus, nu au riscat poziţii mai clare decât cele manifestate constant pe perioada referendumului, ceea ce, în acest moment, constituie un indicator important al situaţiei "stabile" a lui Mircea Geoană.

  • Din perspectivă politică, referendumul contribuie la consolidarea poziţiei grupului de la Cluj în PSD, catalizând, în acelaşi timp, o reacţie inversă în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu sau Viorel Hrebenciuc.
    Eşecul referendumului îi oferă preşedintelui PSD o ocazie perfectă de a renunţa la Viorel Hrebenciuc şi de a-l izola şi mai mult pe Ion Iliescu. Deşi la nivel de imagine, efectele unor astfel de mişcări s-ar putea să fie pozitive, la nivel politic, "rearanjările" din PSD deschid drumul formaţiunii către negocierile cu PD şi cresc dependenţa lui Mircea Geoană de Grupul de la Cluj.

Nu este exclus ca odată întors la Cotroceni, Train Băsescu să stimuleze acţiunile în justiţie împotriva lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Ion Iliescu grăbind procesul lor de marginalizare în PSD.

  • Din punct de vedere electoral, s-a confirmat capacitatea limitată a preşedintelui PSD de a interacţiona cu publicul pe modelul de comunicare directă pe care Traian Băsescu (sau Ion Iliescu la vremea sa) îl stăpâneşte foarte bine. PSD a dovedit, din nou, că deşi se vrea un partid pentru mase, nu are un lider care să răspundă corect aceastei exigenţe.
    În acelaşi timp, s-a văzut efectul modificărilor de imagine efectuate de Traian Băsescu după 2005 asupra electoratului PSD. Faptul că o pătrime din electoratul social-democraţilor a neglijat solicitările partidului şi i-a acordat încredere lui Traian Băsescu demonstrează că baza electorală a PSD este fracturată, şi că social-democraţii se confruntă cu adversari puternici;

PSD este în acest moment captiv unor transformări precum şi a unor agresiuni la nivel electoral din partea unor competitori puternici (Traian Băsescu şi Gigi Becali).
În acest context, procesul de reformare şi repoziţionare a social-democraţior devine o soluţie doar pe termen lung. Posibilitatea PSD de a reveni la guvernare depinde numai de capacitatea liderilor săi de a negocia cu PD şi cu Traian Băsescu. Trebuie remarcat că asocierea PSD cu „sistemul ticăloşit” îşi pierde din relevanţă determinând (şi legitimând) o schimbare de atitudine chiar şi din partea lui Traian Băsescu.

În acest moment, pe procentele suplimentare pe care a victoria lui Traian Băsescu de pe 19 mai le aduce PD şi PLD, social-democraţii nu au decât minime posibilităţi de a crea alături de PNL un bloc politic care să se opună grupării proprezidenţiale. În acelaşi timp, PSD rămâne interesat de conservarea unui minim echlibru politic care să limiteze ascensiunea lui Traian Băsescu.

Deocamdată, nu sunt de aşteptat evoluţii spectaculoase din partea PSD în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Guvern. O astfel de schimbare poate interveni însă în preajma alegerilor europarlamentare.

No comments: